Zilele reci și ploioase trec leneșe una după alta. Temperaturile scăzute, ploile reci și dese, frigul tot mai pătrunzător sunt versurile aceluiași refren care se repetă zi de zi. Zilele par toate trase la indigo. Toamna pare că durează de o veșnicie și nici dă vreun semn că ar avea vreo intenție să plece. Cifrele mari din calendarul de pe perete mă anunță tăcute că suntem în mijlocul lunii lui brumar. Chinul toamnei aspre ar putea ajunge în curând la final. Dar asta doar dacă a treia fiică a anului prinde dor de plecare și face loc fulgilor albi de zăpadă.
Au mai fost și înainte toamne neprietenoase, dar niciuna nu a fost atât de încăpățânată în ostilitate precum aceasta din prezent. Ploi nesfârșite cad din cerul negru precum un duh necurat. Stropii mici și deși creează o ambianță mohorâtă. Când ating pervazul ferestrei scot sunete înfundate de zici că o armată de pitici supărați mărșăluiește fără încetare. Geamurile ferestrelor nu au mai fost uscate de ceva vreme. Zi de zi, torente în miniatură se preling pe sticla bine spălată de stropii de ploaie. Nici burlanele casei nu o duc mai bine. Pline ochi de apa care se scurge de pe acoperișurile inundate, scârțâie sub greutate șuvoiului care se revarsă.
Un frig agasant a însoțit fiecare zi din această toamnă. Atingerea lui este atât de enervantă, mai ales că se prezintă în fiecare zi la apelul de dimineață însoțit de ploia măruntă. Umbrelele oricât de mari ar fi sunt ineficiente, pentru a te putea apăra de stropii cernuți dezordonați. Parpalacul, suficient de protector toamna trecută, este acum mai mult un accesoriu vestimentar. Vremea este atât de dușmănoasă încât singura scăpare se află între pereții unei încăperi bine încălzite.
În puținele dăți în care ploaia a fost absentă, ceața a fost stăpâna absolută a acestor pământuri. Deasă încât ar fi putut fi tăiată cu cuțitul, s-a întins precum o plagă cât vezi cu ochii. Momentele acestea ar fi trebuit să fie niște pauze de respiro între două reprize de ploaie. Nu a fost deloc așa. Din contră. Atmosfera generală a fost sufocantă, iar pe alocuri chiar înfricoșătoare, mai ales diminețile, când aburul albicios era foarte dens.
Toanele meteorologice ale toamnei au eclipsat cu totul frumusețea acestui anotimp. Dintr-un anotimp al belșugului și al rodului, toamna să transformat într-un anotimp al calvarului. Timpul rămas nu-i mai permite să-și schimbe năravul. Singura dorință pe care o mai poți avea față de acestă toamnă este să plece cât mai repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu