Daca doriti ca eseul Dumneavoastra sa fie publicat pe blogul nostru, atunci trimeteti-l pe adresa de email eseu43adm@gmail.com

Translator

luni, 29 octombrie 2012

Natura plange

Toamna a sosit si in frumuselul meu orasel. Gradinitele si parculetele candva pline de viata au ramas fara verdeata .
Pomisorii fara frunzutele lor par ca niste umerase fara hainute . Cateodata cerul este senin ca spumisoara laptelui , alteori are nori grasi si plumburosi .
Privesc cum pe straduta mea trec una dupa alta si masinute si masinoaie .
Vizavi de casuta mea este o cladiroaie care are un cosulet prin care iese un fumisor subtirel .
Cand aerul plange cu lacramioare pe obrajii orasului , acopera ierbisoara verde ca smaraldul , frunzisoarele ramase in copacei , casutele precum si pamantul .
Astfel natura se mai curata si poluarea din aer este mai mica .
Natura plange cand oamenii nu o protejeaza.

Natura în timpul anotimpului toamna

E mijlocul lui noiembrie, toamna se apropie de sfârşit, iar finalul anului poate fi întrezărit la linia orizontului. Cu fiecare zi care trece, anotimpul culesului şi al belşugului cedează în faţa anotimpului geros, iarna. Acum, zilele sunt din ce în ce mai scurte, în timp ce nopţile câştigă ore, în detrimentul zilelor. Temperaturile scad cu repeziciune, frigul îşi aşază mantia răcoroasă peste zi, iar noaptea se îmbracă într-o răceală constantă şi sâcâitoare. 

Întreaga natură devine mohorâtă şi posahacă, prin fiecare gest parcă ar dori să-şi arate melancolia. Cerul, în urmă cu ceva vreme de un albastru pur, devine gri şi încărcat de nori grei plumburii. Într-un proces amplu de preschimbare se află şi garderoba verzuie a naturii. Hainele plantelor, ale ierburilor şi ale copacilor, pline de viaţă şi culoare sunt lepădate, cele galben-ruginii sunt acum îmbrăcate. Toate semnele anunţă că natura se pregăteşte să intre într-o stare de amorţeală, o perioadă latentă, în care singura speranţă este că zilele călduroase şi luminoase ale primăverii se vor întoarce. 

Singurele personaje ale toamnei care se află acum în elementul lor sunt vântul şi ploaia. Cu o plăcere malefică, vântul îşi aruncă suflarea rece peste fiecare colţ pe care îl întâlneşte. Frunzele copacilor, deja căzute la pământ, sunt aruncate de colo-colo de aripile vântului într-un dans nesfârşit. Păsările zgribulite, care nu au plecat spre tărâmuri mai calde, se feresc din calea suflului pătimaş al vântului, şi se ascund împreună cu suratele lor în locuri ferite, departe de frigul pătrunzător. Pe alocuri, ploaia măruntă şi deasă ţine cu bucurie isonul vântului. Împreună cele două forţa ale naturii subjugă întrega natură fără nicio urmă de regret.

Nu departe în zare, iarna, acompaniată de ger şi zăpadă, se întrezăreşte deja. Toamna, o gazdă bună, se pregăteşte se o întâmpine aşa cum se cuvine, motiv pentru care îşi armonizează încetul cu încetul toate aspectele cu anotimupul care stă să vină.

Natura care vibrează în ascuns – anotimpurile

Natura este ceea ce vedem în jur, văi şi dealuri, râuri şi munţi, fenomene care se petrec zi de zi, săptămână de săptămână, an de an,începând cu răsăritul de soare până la apusul său, arătarea primului fir de iarbă care apoi înfloreşte miraculor, până la prefacerea lui praf. Iarna fulgii de nea cad lin pe pământ, croind o cămaşă albă ce acoperă întreg pământul cu tot ce este pe el, ce devine o îmbrăcăminte pentru întreg parcursul acestui anotimp. De îndată ce soarele devine mai blănd, fiind mai darnic cu căldura, vine primăvara care nu rămâne în urmă şi începe şi ea a ţese un covor mai deosebit, viu colorat, cu flori pe câmpuri, cer senin şi un veşmânt verde peste pădure. Nouraşi plutesc peste întinderi, înveselindu-ne cu diferite forme asemănătoare animalelor şi obiectelor reale, până ajung uriaşi şi grei, plini cu mii de picături de apă care aşteaptă cu nerăbdare să sature pământul însetat şi dornic de apă, căzând peste câmpie, lanuri de grâu, peste pădure. După zile lungi de vară care neaalintat cu soare arzător pe cer, apă caldă în mare care ne chema pe toti să o încercăm ,vine inrezistibila doamnă, toamna îmbrăcată în veşmântul ei de zeiţă viu colorat ne cheamă pe toţi la sărbătoare, mese pine cu de toate ne aşteaptăpe cămpuri : struguri, mere, pere, nuci, caise, prune şi multe alte bunătăţuri pe caretoate pentru noi le-a făcut posibile bunul Dumnezeu. Cu adevărat natura are suflet care vibrează în ascuns, nouă arătândune doar rezultatul final: floarea înflorită, fulgul ce cade lin, covorul ţesut peste întinderi.

Natura,o armonie de culori si sunete

Este linistit…Soarele,lacrima Domnului ne trimite razele lui calduroase,care saruta pamantul dandu-i caldura.Norii albi,ca spuma laptelui,deabia se razesc pe bolta albastra a cerului.
Zambetul bland al naturii ne priveste cu ochi luminosi si blanzi.Vocea calda a naturii ne vorbeste despre un joc de lumina,care se produce la lumina zilei.Natura are o fire deschisa si sincera intotdeauna.Ea are un suflet urias care cuprinde tot universul.Soarele infasoara natura intr.o mantie de lumina.Copacii iubitori de lumina si inaltime au inceput sa cante.In paduri e zarva mare.
Un vant potolit si dulce adie usor,aducand miresme imbietoare dinspre padure.Pamantul cu guri parjolite isi arata plansul cel zadarnic.In jur este totul imbracat in verde.Parfumul florilor si culorile lor se impletesc frumos cu zumzaitul albinelor.Dinspre rau,se aud glasuri de copii.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

CARTEA SAU CALCULATORUL?


Răsfoind o carte, lecturând-o ,fiind desigur încântaţi de conţinutul si grafica sa, ne punem în mod firesc o seamă de întrebări: cum s-a realizat aceasta, cum s-a tipărit, de când se tipăresc cărţi, cât este tehnică şi cât este artă, cât este hârtie şi cerneală, dar nu în ultimul rând  cât este minte, suflet şi lumină?
            Pentru a răspunde la aceste întrebări, consider că este necesar sa amintesc că   scrisul, una din marile invenţii ale omenirii, este cel care a făcut posibilă existenţa cărţilor de astăzi. Scrisul, constând din reprezentarea prin semne convenţionale a gândirii umane, a apărut treptat, în mai multe focare de civilizaţie, sub forme variate în timp şi în spaţiu, ca urmare a necesităţii de comunicare între grupurile umane.
            Cele mai vechi cărţi pot fi socotite tăbliţele cuneiforme din argilă arsă din Mesopotamia şi sulurile de papirus din Egipt. Tăbliţele erau în general dreptunghiulare, de dimensiuni variate până în 37 cm lungime. Când a apărut necesitatea scrierii şi pe a doua tăbliţă a apărut şi cartea.
            Cartea antichităţii, în forma ei clasică, era scrisă pe piele de animale sau papirus şi avea forma de rulou sau de sul; se numea volumen (volumen, inis = înfăşurare, încolăcire, mişcare circulară), iar băţul de lemn, os, fildeş etc., în jurul căruia era înfăşurată banda de papirus se numea şi ,,ombilic".
            Încă din antichitate oamenii au fost preocupaţi de scrierea manuscriselor frumoase si rare, a textelor originale ale unor scriitori consacraţi, ceea ce a dus la apariţia bibliotecilor în centrele culturale importante. Biblioteca din Alexandria a fost cea mai vestită bibliotecă antică, în anul 300 î.H. existau acolo aproape 1 million de volume (papirusuri).
            În Evul Mediu, forma generală a cărţii este codexul (lat. codex, cis = scoarţă, trunchi de copac), având ca model tablele romane legate cu balamale. Prin înlocuirea tablelor cu foi de pergament codexul era mai uşor de mânuit şi se putea scrie pe ambele feţe ale pergamentului sau hârtiei.
            Principalele centre de copiere erau in Evul Mediu mânăstirile, unde scribii
-călugări care învăţau să citească şi să scrie- copiau cărţile şi le decorau. Aceste cărţi făcute manual necesitau mult timp şi multă muncă, astfel că doar bogaţii şi bisericile şi le permiteau.
            Dar în secolul al XV-lea, prin inventarea tiparului, germanul Johann Guttenberg, devine deschizătorul unei noi ere în istoria omenirii, în care cartea, ca miljloc de informare, devine acccesibilă unui public din ce în ce mai larg.
Cartea – ca manieră specială de a trăi – a constituit de la apariţia ei un mediu optim de comunicare între oameni, o cale puternică de transmitere de la un timp la altul, de la o societate la alta, de la un popor la altul, a valorilor culturale, ştiinţifice, artistice, zămislite în fiecare colţ din lume. Cartea a fost, este şi va fi un liant ce creează, dezvoltă şi menţine multitudinea şi  varietatea relaţiilor interumane, pe care se sprijină existenţa socială.
            Cel mai sigur prieten, şi cel mai bun, e cartea. Dacă vrei te încântă cu descoperirile ei, îţi dă o mai largă vedere, te întăreşte cu vorbe şi îţi dă ajutor dacă vrei. Unde să mai găseşti atâtea foloase, o fire mai lăudabilă , o veselie mai neschimbătoare atât de tăcută când e vorba de bârfă, cu atât de frumoasă rostire, atât de grăbită să te răsplătească, cu atât de neînsemnate dorinţe? ".
Dacă sunt descusute cum se cuvine, cărţile vorbesc despre viaţa celorlalţi oameni şi despre noi înşine. Citindu-le observăm cum ne şlefuiesc mintea cu vorbe înţelepte, cum ne modelează sufletul cu sentimente pilduitoare. Altfel spus, volumele tipărite sunt poticniri în calea destinului nostru muritor sau, potrivit lui Sadoveanu, numai în preajma cărţilor "creşte lumina cea fără de amurg a unei umanităţi în care muritorii îmblânziţi vor birui tristeţea trecerii prin viaţă.
Relaţia omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura o fost, este şi va rămâne o activitate de îmbelşugare cognitivă şi spirituală specifică cititorului care va aprecia pe deplin un text literar, când va renunţa pentru o clipă la prejudecăţile sale culturale, la diversele problemele subiective în favoarea explorării lumii interioare a celui care scrie sau a celui despre care se scrie. Lectura nefiind un act gratuit, produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă cunoaştere, cu o modalitate nouă de receptare a lumii interioare şi exterioare. În concluzie cititul este o hrana care te metamorfozează şi scoate din tine tot ceea ce te reprezintă.
Un lucru important este şi calitatea cărţilor de a nu face zgomot, în schimb, îndemnându-te cu tainic cântec de sirenă, să le răsfoieşti, să le redeschizi, produc seisme culturale şi ştiintifice, dând naştere unor neaşteptate vibraţii spirituale.
            Fără îndoială, cărtile rămân personajele principale ale universului nostru cultural, continuând să modeleze mentalităţi şi să-şi manifeste eficienţa, contribuind la îndestularea culturală a umanităţii.
            În ciuda tuturor acestor foloase pe care le aduc cărţile, în zilele noastre, când elevii se dezlipesc cu greu de calculator, când referatele se descarcă de pe Internet, când activitatea creatoare se reduce la copiat, părinţii şi profesorii trebuie să depună un efort îndoit pentru a-i convinge pe elevi să mai lase calculatorul din când în când în favoarea lecturării unei cărţi.
            Dar cartea nu înseamnă doar foaia de hârtie pe care a fost publicată, ci conţinutul, informaţia; pentru că cititorul ştie că ceea ce dă identitate cărţii este experienţa intimă a lecturii, universul pe care i-l deschide acest izvor de cunoştinţe, şi nu aspectul ei, obiectul fizic. Acelaşi conţinut poate fi publicat atât pe hârtie, cât şi în format electronic. Mediul electronic, apariţia calculatoarelor au adus totodată cartea într-o altă înfăţişare - cartea electronică.
            Ajunşi în acest punct, se cuvine să răspundem la întrebarea: ce este de fapt calculatorul si de ce are un rol atât de important în vieţile noastre?
            Suntem în era informaţiei. În zilele noastre, mai mult ca oricând, este o cerere incredibilă de informaţii . Oamenilor le place să găsească şi să citească informaţii care să le îmbogăţească cunoştinţele , să le facă viaţa mai uşoară sau numai ca să se distreze sau să-şi petreacă în mod plăcut timpul liber. Omul are nevoie de informare, omul de afaceri are nevoie de informare, rapidă, scurtă şi la obiect. Aşa a apărut calculatorul şi reţelele de comunicaţii. Aşa a aparut internet-ul, dintr-o nevoie de comunicare rapidă, uşoară si fără griji. Ochii noştri au inceput să fie mult mai atenţi în faţa unui calculator, în faţa unui ecran de sticlă pe care ni se desfăşoară o imagine, decât în faţa unui ziar, sau a unei cărţi, sau a unei reviste.
            Cunoaşterea lumii înconjurătoare cu ajutorul  calculatorului a devenit o realitate, datorită volumului mare de informaţii ce ne este pus la dispoziţie. În acelaşi timp, imaginile dinamice, culorile vii şi efectele sonore, transformă acest proces într-un joc captivant.
            Pentru mulţi copii, tineri si utilizatori casnici, calculatorul este un mijloc de divertisment folosit pentru jocuri, muzică , filme şi navigare pe Internet. Pentru adulţii care lucrează la firme, bănci şi supermagazine, calculatorul poate fi considerat un instrument de calcul, iar pentru programatori şi oamenii de stiinţă, o maşină care poate fi programată. Având în vedere că un calculator e capabil să memoreze volume mari de date (cărţi electronice, jocuri, muzică, filme) se poate spune că acesta este o "memorie uriaşă".
            În societatea de azi şi mai ales în cea viitoare în care calculatorul se afirmă ca un instrument indispensabil, fiinţele umane care nu posedă o anumită pricepere în mânuirea computerelor, se vor afla în postura celui care ar dori să consulte o lucrare sau colecţie într-o bibliotecă de mărimea celei a Congresului american (cea mai mare bibliotecă din lume, dispunând de peste 72 milioane de piese), dar fără a putea apela la vreun sistem de clasificare a cărţilor sau la vreun catalog de fişe şi care n-ar avea nici şansa de a întâlni un bibliotecar amabil în măsură să-i furnizeze informaţii utile.
            Apariţia cărţilor, bibliotecilor şi a librăriilor electronice aduce astăzi omenirea în faţa unei dileme: ce va aduce viitorul, cine va învinge? Oare hârtia, ca suport, va deveni o amintire, aidoma pergamentului sau a altor materiale? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, adică indiferent de suportul cărţilor, putem spune împreună cu Miron Costin că "nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului, decât cititul cărţilor".

Cartea - o prietena

Cel mai bun prieten al meu este cartea. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios, răbdător, care are întotdeauna timp pentru mine. Asemenea unui profesor, cartea a avut grijă să mă înveţe, să mă poveţuiască, să se ocupe de educaţia mea.

Nu trece o zi să nu mă întâlnesc cu acest prieten fidel, să nu petrecem împreună câteva ore. Înainte să vin acasă de la şcoală, cartea mă aşteaptă cuminte pe raftul din bibliotecă, nerăbdătoare să mă întâlnească şi să-mi transmită noi informaţii. Când mă întorc acasă, simt o chemare dinspre bibliotecă. Parcă aud cum mă strigă să o deschid şi să începem să ne petrecem timpul liber împreună. Dacă mai multe zile la rând nu am timp să citesc câteva pagini devin trist, iar tristeţea este alungată doar de o nouă reîntâlnire cu cartea.

Cu fiecare rând pe care îl citesc, cartea devine tot mai importantă pentru mine ca elev, influenţa sa asupra mea a fost observată atât de familie, cât şi de profesorii mei. Acum, vorbesc şi scriu mai corect, am un vocabular mai bogat, pot cu o mai mare uşurinţă să aştern pe hârtie şi să transmit prin viu grai gândurile pe care le am. Prietenii mei sunt uimiţi de bogaţia de informaţii pe care am acumulat-o într-un timp scurt, precum şi de modul în care am reuşit să-mi argumentez spusele.

Cartea fiind un prieten desăvârşit, am grijă să o tratez cu mult respect: nu-i îndoi paginile, nu scriu cu pixul pe paginile sale, am grijă să nu se murdărească. I-am cumpărat şi un semn de carte frumos, cu ajutorul căruia nu uit niciodată unde am rămas cu cititul.

Sunt mândru să am în carte un prieten atât de bun şi mă bucur că ne-am cunoscut. Le recomand şi celorlalţi elevi să descopere prietenia cărţii şi să păstreze o relaţie îndelungată cu ea.

Cartea – izvor de bucurie

O carte este o gradina,o livada,o magazie,o reuniune,un insotitor la drum,o multitudine de sfatuitori.
Cartea este singurul izvor care dintodeauna iti da informatia completa.Poti sa te intorci la ea ori de cate ori vrei.
Cartea este scrisa de oameni,numiti genii care ne fac foarte curiosi de minunatele lor povesti.
Cartea ne impartaseste despre multimile de informatii ale sale in poezi ,povesti,romane si cultura generala.
Din cartile citite pana acum am invatat lucruri frumoase precum si punele maniere,cum sa ocrotim mediul inconjurator si descoperim tainele scrieri si a matemaicii.
Intodeauna imi amintesc cu drag de nazbatile baiatului Nica din povestea Amintiri din copilarie a lui Creanga.
Daca as scrie o carte as vrea sa descriu oamenilor frumusetile lumi,despre locuri nevazute de uni oameni dar cu o istorie de o valoare nemarginita.
Cartea este un prieten de nadejde deoarece nu ne lasa niciodata la greu.Din ele invatam multe lucruri care ne juta sa devenim oameni mari in viata.Citind iti imogatesti sufletul si limbajul verbal ajungand un intelectul al societati.

Cartea, prietena mea


‘’Ai carte,ai parte!’’ Este proverbul pe care adeseori mi l-au spus ca indemn invatatorii,parintii si bunicii.
Mi-amintesc si acum cu placere prima mea carte de colorat.Aveam vreo cinci anisori.Am rasfoit-o cu mare nerabdare . Imagini dupa imagini se vedeau prin fata ochilor mei.Am colorat imagini rand pe rand:,,Capra cu trei iezi ‘’ , ,,Alba-Ca-Zapada’’ si alte povesti.
O alta zi speciala pentru mine a fost prima zi de scoala . In clasa ma astepta pe banca ,,Abecedarul’’. Cand l-am vazut,m-am dus in banca curioasa sa ma uit pe el. Prin fata ochilor imi treceau fel de fel de semen intortochiate.Doamna invatatoare ne-a spus ca in anul acesta scolar vom invata sa deslegam tainele textelor literare .Vom invata mai intai literele ,pentru a citii si a scrie.Eu am luat premiul intai.Vacanta venise si am fost la mare. A trecut si vacanta si iar am inceput scoala.Intr-o ora de Literatura pentru copiii, doamna invatatoare ne-a citit povestea ,,Omul de zapada’’ de Hans Hristian Anderson ,darn u a reusit san e-o citeasca .Eu am fost curioasa sa vad cum se termina si i-am spus mamei sa mi-o cumpere.
Mama in sfarsit mi-a cumparat cartea,iar eu sunt foarte vesela. Cine invata la tinerete, la batranete se odihneste.

Cartea

Cartea, pentru mine, mereu a insemnat imaginatie, stiinta, cunoastere. Cartea m-a adus pe cele mai inalte culmi ale imaginatiei, aveam mereu impresia, ca in momentul in care citesc o noua carte, eram mai plutitor, si asa si era, cartea ma ducea pe cele mai inalte vise si culmi, tot ea, la final, ma readucea cu piciarele pe pamant.
Abecedarul, prima carte pe care am parcurs-o cu doamna invatatoare, a fost cea care m-a invatat sa scriu si sa citesc, urmand, ca pana mai tarziu, cartea sa reprezinte evolutia mea spre ceea ce sunt acum. Daca nu era cartea, in spiritul ei simplu pe dinafara, dar esential pe dinauntru, nu mai eram unde sunt acum, nu mai aveam imaginatia pe care o am acum, nu mai eram om.
Cand citesti o carte noua, fara sa iti dai seama, inveti mai multe lucruri decat crezi, si anume, inveti sa ai rabdare, perseverenta si concentrare, aceste lucruri sunt esentiale pentru a citi o carte noua, de multe ori nu ne dam seama, ca o simpla carte, oricare ar fi ea, ne ajuta sa fim mult mai rabatori, mai optimisti, chiar daca citim o carte cu o poveste interesanta sau pur si simplu o carte oarecare, cum ar fi una de IT.
Cele mai interesante carti, sunt cele care te duc aproape de finalul imaginatiei, care, chiar daca imaginatia este infinita, ai impresia ca imaginatia ta si-a indeplinit idealul stabilit.
Nu voi uita niciodata, ca o carte noua citita, nicioata nu imi va face rau, intotdeauna ma va ajuta in evolutia mea de-a lungul vietii, chiar daca, o carte nu te ajuta astazi, nu te ajuta maine, poate te va ajuta peste ani si ani.