Daca doriti ca eseul Dumneavoastra sa fie publicat pe blogul nostru, atunci trimeteti-l pe adresa de email eseu43adm@gmail.com

Translator

vineri, 9 noiembrie 2012

Viata


Fiecare om traieste o aventura a sa. Toti traim aceeasi aventura si anume cea a vietii. In fiecare zi ni se intampla lucruri care de care mai spectaculoase.
Aceasta ne forteaza sa ne gandim ca toate lucrurile se intampla cu un sens si ca cineva ne ghideaza viata.
            Omul nu se multumeste doar cu prezentul,el se gandeste si la viitor.Sufletul omului,ca si trupul trebuie si el hranit.Faptele bune il hranesc iar cele rele il otravesc.
Omul isi doreste iubire,fericire,dar el ce ofera in schimb?
Ce dai,acelasi lucru primesti si tu.Atunci cand are iubire,trebuie sa o pretuiasca si sa o consolideze.Iubirea este ca o floare.Mai intai trebuie sadita,apoi udata,ingrihita pentru ca apoi sa dea viata altor flori.Dar aceasta necesita atentie permanenta.
 Fericirea....ea poate veni o data cu iubirea.Atunci cand iubim suntem veseli si facem fapte bune.Iar aceste fatpe se adauga la foile sufletului nostru.
Poate ca iubirea ne da aripi dar fiecare om trebuie sa stie sa zboare.
Antoine de Saint d’Expery spunea in “Micul Print ” ca “Limpede nu poti sa vezi decat cu inima.Ochii nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor”.
            Nimeni nu poate gasi fericirea fara a privi cu inima lucrurile,dar nici fara a privi rational,folosind doar ochii.
Bucuria de a trai nu se regaseste in realizarile marete,in posesiile materiale ci este cea pe care o vedem in actele de toate zilele,in micile lucruri,in fericirile acelea prostesti de a te plimba pe strada aiurea, de a simti mirosurile pomilor infloriti sau a unei brutarii, de a te uita la un catel cum se joaca, la un copil, de a fii fizic langa oamenii pe care ii iubesti fara sa faci nimic special, doar sa fii acolo.
Viata trebuie luata in serios dar nu trebuie privita ca o drama dar nici ca un poem.
Trebuie sa privim lucrurile la justa lor importanta;sa nu le luam in seama sau in serios pe cele care n-au importanta si nici sa ne batem capul pentru cele care nu merita.
Si sa ne concentram asupra lucrurilor bune si frumoase pe care le avem in viata si nu asupra celor negative.
            Omul trebuie sa fie capabil sa inteleaga viata si ca atare sa o pretuiasca.Ca orice lucru viata are si ea prati bune si parti negre.Uneori, ne loveste atat de rau,incat nu credem ca ne vom mai ridica vreodata.Dar omul trebuie sa spere si sa se gandeasca ca dupa furtuna vine si vreme buna.
Ca atare ea poate fi considerata ca si vremea.Uneori e senina,alteori e intunecoasa.Noi toti trebuie sa tratam viata precum o floare, ca pe o minune ce trebuie pur si simplu iubita.Iubiti-va si traiti-va viata ca doar una aveti.

Viaţa e o luptă...

Viaţa este în mare măsură un mister rămas încă nedescifrat de oameni. Avem o mulţime de întrebări fără răspuns, experimentăm lucruri pe care nu le putem explica şi în jurul nostru se întâmplă fenomene pe care nu le înţelegem. Viaţa este un hăţiş de capcane printre care trebuie să te strecori, un număr nesfârţit de alternative dintre care trebuie să alegi, o intersecţie permanentă în care trebuie să te orientezi. Chiar dacă omul are posibilitatea să aleagă în viaţă între mai multe alternative, totuşi familia, locul geografic, cultura, religia...sunt lucruri pe care nu are oportunitatea să le aleagă şi ele devin elemente definitorii pentru personalitatea individului. În general în prima parte a vieţii (copilăria) omul este produsul acestor elemente native care-i definesc personalitatea, timp în care în a doua parte a vieţii (maturitatea) omul îşi fixează un scop pentru care se luptă restul vieţii pe viaţă şi pe moarte.

Ce se întâmplă
 cu oamenii care nu îşi fixează nici un scop şi trăiesc la voia întâmplării, sau cu cei care îşi fixează un scop greşit?

Circumstanţele vieţii 
pot ajuta sau incomoda performanţa unui om, însă niciodată nu-l pot opri, ele pot deveni un prieten sau un duşman, însă niciodată o barieră de netrecut, drept pentru care nici un om nu îşi poate permite să arunce vina falimentului său pe circumstanţe nefavorabile.

Nimeni
 nu este îndreptăţit să rămână ignorant pentru că vine dintr-o familie needucată, să fie analfabet pentru că nu a avut posibilităţi să meargă la şcoală, să fie dezordonat şi murdar pentru că în copilărie nu a avut condiţii...Viaţa este o luptă în care trebuie să schimbăm multe lucruri şi lupta întotdeauna este grea şi dureroasă, dar cum altfel putem justifica pretenţia de a trăi ? Lupta şi duşmanul este comun, însă particularităţile luptei sunt diferite, spre exemplu unul se luptă cu sărăcia, altul cu bogăţia, unul se luptă cu alcoolul, altul cu minciuna...oamenii se luptă cu lucruri diferite, dar toţi luptă. Cu ce lupţi tu, cu cine lupţi, pentru ce lupţi, cu ce metode? Indiferent de răspuns, orice luptă are un sfârşit şi atunci luptătorii se transformă ori în învinşi ori în învingători. Lupta vieţii este unică, nu se mai repetă niciodată, de aceea învişii şi învingătorii rămân pe aceste poziţii pentru eternitate. 

Dacă
 aceasta este realitatea, atunci fiecare dintre noi avem drepturi egale SĂ LUPTĂM. Nu are importanţă dacă avem mai mulţi prieteni sau duşmani nativi (familia, locul geografic, cultură, religie) important este că acum trăim a doua parte a vieţii, timp în care ne hotărâm singuri destinul veşnic.

Acum
 nu mai putem da vina pe familie, ţara în care ne-am născut, cultură, religie, acum o putem lua de la început, acum avem şansa să demonstrăm ce putem face noi, acum este rândul nostru. Lupta aceasta este grea pentru că este o luptă cu noi înşine, cu propriile tendinţe, dorinţe, obiceiuri, o luptă prin care dorim să învingem ce este rău şi păcătos în noi, de aceea indiferent de rezultat noi suntem singurii responsabili. Lupta aceasta este complicată nu doar pentru faptul că este cu noi, nici măcar că durează cât viaţa, cât pentru faptul că se poate sfârşi oricând şi de cele mai multe ori înainte de momentul anticipat de noi. Dacă suntem cinstiţi acceptăm că este destul o viaţă, mai lungă sau mai scurtă, DAR ESTE DESTUL O VIAŢĂ. Cine nu învinge în viaţa aceasta nu ar învinge nici dacă ar fi trăit trei vieţi, nici dacă s-ar fi nascut în palat, nici dacă...

Şansa
 să lupţi "lupta neprihănirii" este acum, te rog să o începi CHIAR ACUM.

luni, 5 noiembrie 2012

Gânduri de toamnă

Prima frunză a toamnei, aurită de soarele verii, cade lin spre pământul obosit, scriind în văzduh un psalm de mulţumire....
Pornesc la intamplare purtand pe palme o frunza ruginie, candva traia clipe frumoase ce pareau ca nu au sfarsit, era ca o regina, facandu-si tron din ram.
Privind la ea, cortegii de cuvinte tresalta-n gandul meu. A fost un vis feeric? A fost aievea totul?... Si totusi, raspunsul nicaieri.
O, frunza ruginita, ce taine-ai sti tu spune dac-ai avea tu glas...
Îmi lipesc frunza de obraz dorind să o alin...dorind să mă aline...Purtam şi eu şi ea acelaşi dor...
Cine putea să o înţeleagă mai bine decât mine. Am trăit şi eu deseori momentul acestei despărţiri, după care plângi, cauţi alinare la prieteni şi te trezeşti singur...şi iar plângi. Doamne, poartă-mă pe palmele Tale cum port eu această frunză!
O privesc cu atenţie şi văd că frunza are forma unei inimioare...a unei inimi arse, a unei inimi stoarse de dor şi suferinţă...dar aşa de tăcută!...
În tăcerea ei, se ascund game şi sonete dirijate de adierea vântului, sau poate bucuria puilor de vrabiuţă adăpostiţi în cuibul de pe ram..

Acum e rândul ei să zboare,dar un zbor atât de diferit de al păsărilor!!

O apropii de inimă dorind să îi dau aripi de iubire, apoi o înalţ spre cerul dinspre care raze albe păreau să îmi spună o taină...
...înţeleg şoapte şi simt adieri înfiorate...Este în atingerea de lumină un fel de îmbrăţişare de despărţire...Frunza simte că a venit vremea ultimei ei jertfiri...După ce vara întreagă a dat seva ei fructului iubit de soare, acum simte cum se apropie vremea când ea însăşi avea să devină sevă în iarna ce va dansa printre ramurile golaşe...
Gândurile-mi se transormă în picuri ce alunecă pe locul atins de frunză...

Emotionat nespus de mult, trezit ca dintr-un vis, mi-am dat seama ca existenta mea pe acest pamant se aseamana cu existenta acestei frunze....si eu voi sfarsi asemenea.

Asa cum aceasta frunza s-a desprins de pe ramul mult iubit pentru a imbratisa pamantul din care s-a hranit, asa si eu, la vremea randuita, va trebui sa ma intorc in tarana din care am fost luat.
...Frunza lasă în urma ei adieri aurii, aromă de fruct copt, foşnet de poem...
Inima mea tremură ca frunza în bătaia vântului...şi mă întreb: eu ce las în urma mea?!...
Fosnet de cuvinte..adieri de iubire..mireasma de sfintire? Oare a vibrat in mine seva lui Hristos, pulsand in cei de langa mine verdele crud al Vietii?...Oare am ars in mine pana la mistuire nervurile pacatului ca prin ruginiul sarut al Mantuirii sa ma pot contopi cu Cerul in Eterna Primavara?...
Ah, Doamne..câtă culoare ar prinde fiinţa dacă aş muri faţă de păcat! Cum,aş avea culoarea Veşniciei Tale, a Chipului Tău, a ceea ce eşti TU!! Ce minunat ai prinde Chip în mine şi cum Ţi-aş aşterne covor de osanale Acolo!
...din moarte renaşte-mă pentru Tine!...Fă-mă să cânt doar la adierea Duhului Tău! Fă-mă să tresar doar la ivirea luminii Tale! Fă-mă să plâng doar iubindu-Te! Fă-mi tăcerea mistuire şi jertfire sub sfântă talpa Ta!
...

O adiere caldă şi o mireasmă de flori de cais îmi învăluie simţirea...Văd în faţa mea două scânteieri de lumină...În adâncul inimii simt pulsând Primăvara...Mă uit să văd unde mă aflu...şi două palme calde îmi pictează chipul cu verde crud şi mă aşază între florile de cais pe care tocmai poposise un fluturaş cu aripi de mătase...

Toamna plangerii de frunze, in anul despartirii, in neantul universului neinteles


Visul meu frumos, de multe ori ma intreb de ce m-ai mintit. As vrea sa stiu daca m-ai iubit, sa aflu tot ceea ce nu am stiut toata viata mea. As vrea, azi, sa gasesc raspunsul la toate intrebarile mele. As vrea sa stiu de ma simt asa de pustie pe dinauntru, de ce nu mai pot zambi, de ce vreau sa plang, dar lacrimile nu vor sa ma paraseasca.
Azi si doar azi, simt un impuls de a cauta ceea ce de toata viata am fugit. Vreau sa descopar minunile lumii si raspunsurile la intrebarile fara raspuns. Vreau sa calatoresc in timpul marilor iubiri si sa dezleg enigme vechi de secole. Vreau sa inteleg de ce pentru unii iubirea transcende timpul, in timp ce altii se sting incet in lipsa ei.
Suntem oare creati unul din coasta celuilalt in asa fel incat nu ne putem intelege unul pe celalalt pana nu ajungem sa ne cunoastem noi insine intru totul? Ce suntem noi de fapt, acum? Suntem oare mai mult decat urma de cerneala lasata de o pana pe hartia veche din bucatarie? Suntem oare mai mult decat frunza trecatoare pe aleea cu castani?
Am crezut ca iubirea noastra a trecut de primavara infloritoare a cunoasterii, si-a atins apogeul printre pomii verzi ai verii pline de viata si caldura, iar acum a ajuns in toamna frunzelor cazute si s-a terminat. Speram sa vina iarna si ne gasim printre aleile cu arbori goi si sa descoperim ca suntem acele ramasite care raman inca agate sub ploaia alba a iernii. Dar, vai, cat de amarnic m-am inselat!
Vreau sa stiu ce ai simtit! Ai simtit primavara cu adevarat sau ai vrut doar sa treci printre boboci florilor impreuna cu cineva din cauza ca iti era frica de singuratate ? Si daca e asa, oare esti o reptila ce nu se poate incalzi sub soarele verii si are nevoie de o alta caldura pentru a trece peste acest anotimp? Iar toamna, anotimpul covorului de frunze, te-ai trezit la viata ai realizat ca ai destula putere cat sa te descurci singur si ai pleca?
Dar, oare stiai ca sunt acolo, langa tine, cand ai decis sa pleci? Ai realizat ca exista o fiinta care te-a tinut de mana, ti-a vorbit, si care era in stare sa faca aceleasi lucruri si chiar mai multe chiar si pe covorul naturii? In egoismul tau, ai simtit prezenta unei alte persoane?
Te-am iubit si te voi iubi pe putin un veac de acum incolo. Insa incep sa invat trebuie sa-mi respect inima pana la o invata sa se iubeasca, macar un pic, si pe ea, si pe mine, inainte sa reusesc sa-mi deschid din nou sufletul iubirii.
ADIO, vis invaluit in norul fricii si tristetii!ADIO, tie, nefericitule, care stii doar sa fugi! Fugi in intuneric pentru ca lumina e prea puternica pentru tine. Eu am ales calea scanteii, la capatul careia ma asteapta dragostea pe care o merit.

E toamnă...

Viaţa mă supune, în continuare, la tot felul de examene. Am dat atâtea că şi în somn mai am coşmaruri cu ele. Şi văd că nu se mai termină. Multe dintre ele m-au ajutat să evoluiez şi să mă formez cultural şi social. Poate că examenul, ca test teoretic şi practic, este o permanenţă a vieţii. Înfruptându-ne din Pomul Cunoaşterii ne continuăm erezia biblică. Ne formăm ca spirite alese, superioare. Ne asumăm potenţe demiurgice, adică ne umanizăm.
Într-o zi atingem acel apoteotic, credem noi, imperativ “cogito ergo sum!” Pentru mine însă el a devenit dramă existenţială personală. Chiar mă gândeam să scriu o dramă! Însă mi-a trecut, mi se pare genul cel mai inutil. Pentru că cel mai bine o scrie viaţa. Şi poate drama supremă este aceea că oricâte examene dăm şi oricât de mari sunt calificativele obţinute la Marele Examen picăm întotdeauna. Sau promovăm în altă dimensiune. Aceasta este infirmitatea şi măreţia fiinţei umane. Tocmai de aceea vorbim despre Om ca existenţă tragică. Oricât de perseverenţi şi străluciţi învăţăcei am fi nu ne putem depăşi cenzura. Murim la fel, vorba cântecului… “Nici săracu`, nici bogatu` / Nu trăiesc de două ori... “ 
Diferă, o vreme, doar urma ce o lăsăm. Dar, raportat la scara timpului, se şterge şi ea aproape instantaneu. Ce se mai ştie, astăzi despre nu ştiu câte minuni ale lumii distruse în războaie… Ori despre înțelepciunea tezaurizată în celebra Bibliotecă din Alexandria și mistuită de foc? Mă întreb uneori dacă nu cumva au dreptate criticii tehnocratismului. Oare orgolioasa noastră civilizaţie umană, împinsă de la spate de ban, în nebunia goanei după dezvoltare cu orice preţ, nu se sinucide câte un pic în fiecare zi? Poate că adevărata morală rămâne hedonică. Cel mai simplu și mai frumos ar fi să ne trăim clipa. Pentru că o clipă e însăși viața noastră!
Adevăratul imperativ existenţial să ne fie „iubesc deci exist!” Dar ce te faci când simţi că nu mai ai nici acest drept?

O zi ploioasă de toamnă

E o zi rece de toamnă. Încă de dimineață, o ploaie măruntă și mohorâtă a început să cadă din cerul plumburiu. Stropii mici și grei se prăvălesc necontenit spre sol, într-un ritm infernal, de zici că ar fi vrut să înece întrega natura. Plouă fără o clipă de pauză încât nu ai cum să nu te întrebi unde a fost strânsă toată această apă. Sau poate acolo sus, în văzduhul negru plini de nori triști se află un ocean la fel de mare ca cele de pe pământ? Oricum, solul este deja îmbibat cu mai multă apă decât poate absorbi, astfel că bălțile mari cu apă în exces au apărut peste tot.

Pe străzile pustii ale orașului niciun trecător nu se încumetă să dea piept cu ploaia rece de toamnă. Alungați de vremea rea, oamenii stau pitiți după zidurile călduroase ale caselor și privesc pe geamuri furia cu care natura înțelege să se exprime. Din când în când câte o mașină sparge ritmul ploii, astfel că sunetul înfundat al ploii trece în plan secund. După câteva secunde, atmosfera este din nou dominată de zumzetul stropilor de ploaie bătând supărați în geamul ferestrelor. 

Singurii care par a nu protesta în fața abundenței ploii sunt copacii. Chiar dacă au mai toate frunzele ruginite și îmbătrânite de atingerea toamnei, se bucură de fiecare strop de ploaie. Încă mai speră că ploaia ar putea să-i ajute să-și recapete verdele sănătos al frunzișului și să mai amâne o perioadă venirea zilelor geroase de iarnă.

Undeva sub o ramură de copac groasă și plină ochi de frunze mari, ca un acoperiș de casă, o pasăre stă zgribulită și murată. Penele îi sunt ude leoarcă, iar ghearele ascuțite le are înfipte adânc în scoarța copacului. Ochii mici îi are închiși, iar aripile gingașe le are strânse pe lângă corpul fusiform. Șiroaiele de apă i se scurg pe corpul zburlit, iar ea este încremenită. Nu face nicio mișcare de parcă ar fi o statuie.

Cu siguranță că toată suflarea de pe pământ așteaptă cu sufletul la gură momentul în care forța ploii va slăbi și va lua o pauză. Nici chiar ea nu poate avea la nesfârșit aceeași vervă și un rezervor nesfârșit de stropi.

Despre toamna… Azi am toamna in suflet…


Abia azi am simtit ca a venit toamna… abia azi am simtit toamna in sufletul meu… M-a invaluit pur si simplu, mi-a brodat sufletul in amintiri, ganduri, emotii si vise. Vise ce ajung sa se desprinda si sa fie purtate de vant asemeni frunzelor. Sunt constienta ca vor rataci, cat vor rataci si se vor intoarce iar la mine, se vor lipi de suflet si nu se vor desprinde din nou decat cand vor uita cat de dor le-a fost de mine…
Chiar daca a venit toamna, anotimp al “depresiei” cum tin unii sa il numeasca, eu zambesc mai mult ca niciodata pentru ca ma simt un copil al toamnei, care se gandeste cu nerabdare la ce va urma: o perioada de liniste, plimbari in ploile cu picaturi mici si sure, mai mult timp pentru cartile ce asteapta “cuminti” ca sa fie citite si stari de transa ce cauta nelinistite trairi a caror destinatie finala e regasirea…
Da stiu… altii ar putea spune ca totusi toamna e urata pentru ca odata cu ea incepe frigul. Ei…si ce daca? Oare atunci cand iubim, nu gasim rezerve de caldura si pentru cele mai geroase ierni? Asa cum in verile toride, sufletul iti poate fi inghetat si ranit de dezamagiri sau regrete?
La mine toamna a venit firesc, mi-a patruns in suflet si s-a cuibarit acolo. Nu m-a lasat sa o acuz ori sa o intreb ceva, si-am acceptat-o… pentru ca asa e ea… ti se strecoara in suflet si nu te lasa in pace! Sfatul meu e sa nu i te impotrivesti: iubeste-o sau macar accept-o si gusta tot ce-i mai bun din ce-ti ofera ea!
Da… mai stiu ca toamna se numara sperantele, cuvintele, zambetele si uneori lacrimile, dar cel mai mult toamna ne complesesc emotiile… Azi am ascultat aceasta melodie de multe, multe ori si inca mai merita s-o asculti, pentru ca de fiecare data a sunat altfel si eu am simtit-o diferit… in aceeasi zi de toamna…
Sa aveti o toamna frumoasa in suflet, imbelsugata cu tot ce va doriti!:)

Toamna

    Intr-un an se succeda patru anotimpuri.Iarna alba, primavara parfumata, vara calduroasa si in sfirsit toamna multicolora care este una dintre preferatele mele anotimpuri.Dupa ce se termina secerisul Regina Toamna calatorind prin toata tara soseste si in satul nostru din munti intr-o careta fermecata.

     Copiii pleaca la scoala cu ghioydanele grele in spinare.La scoala ei vor discuia usile cu cheita fermecata pentru a descoperi noi taine nedescoperite si necunoscute de ei pina atunci.

     Peste cer se asterne un sal mare de nori cenusii care plutesc deasupra caselor, iar din ei cad suvoaie de ploaie ciobaneasca ce ne creeaya o stare de melancolie.

     Toamna este fermecatoare prin ninsoarea de frunye galbene-ruginii, verzi-aurii si rosietice care se astern pe pamintul reavan la fel unui covor colorat.Vintul tomnatic si racoros indeamna frunzele la dans, la care ele nu se gindesc mult si indata incep sa danseze.

     Pe dealuri, pe cimpii, in padure si in livezi totul capata o nuanta ruginie.In padure nu se mai aud trilurile fermecatoare ale pasarilor, deoarece ele au plecat deja si de rind cu ele au luat si cintecele lor nemaipomenite.Dar totusi padurile nu au ramas pustii fiindca copacii sunt inconjurati de o multime de frunze multicolore.Pe linga toate acestea se mai aude si murmurul izvorului din mijlocul padurii.

    Regina Toamna este zglobie si aurie asemeni unui chihlimbar, harnica si darnica ca furnica si albina caci ea ne umple hambarele in fiecare an cu toate bunatatile ei.

     Unele animale se pregatesc pentru iarna ca sa hiberneze, iar altele isi decupeza hrana pentru intreg anotimp.

     Peste dealuri, cimpii...peste tot rasuna galagia oamenilor care au venit acolo dis-de-dimineta sa stringa roadele toamnei.In vii totul a ramas pustiu dupa ce oamenii au strins poama, struguras cu struguras,
bobita cu bobita fiind aduse acasa si puse in poloboace.Afara in butoaie fierbea vinul spumos si cald. In livezi fructele striga una mai tare ca alta ca vor culese deoarece sunt foarte zemoase si dulci ca iti lasau gura punga si iti venea sa le maninci pe toate.Dar cel mai tare striga o para care ramasese singurica intr-un copacel ramas fara straie.

     In curind vor incepe sa se faca araturile de toamna si se va porni semanatul cu naiul urias al Reginei Toamna recolta pentru anul care va urma sa vina.

     Totul in jur e colorat si mi-as dori ca toamna sa nu mai plece de la noi, dar totusi de azi pe miine va veni iarna si Regina Toamna va fi nevoita sa plece pe o durata de un an lasind locul sau IERNII.Eu voi astepta cu nerabdare pina cind toamna va veni in anul urmator caci o ador foarte mult.




Amurg de toamna

O adiere sublima anunta sosirea toamnei, in caleasca ei de frunze moarte , imbracata cu o rochie tesuta cu fire de aur, pe cap purta o cununa batuta in pietre scumpe in forma de fructe.
De spaima ei au inceput sa rugineasca frunzele in codru si in vii,solzii frunzelor marunte s-au zburlit pe-o ramura.
Si auzind din departare vocea ei tiranica toti ciulini pe carare fugeau cuprinsi de panica.Gazele plapande amortite de frig cautau adapost sub stratul gros de frunze uscate.
Ramurile impodobite de culoare si lumina la fel ca frunzele care straluceau ca niste monezi de aur pareau o comoara.Bruma apleca florile gingase spre iarba ofilita, pasarile calatoare au plecat vaslind in inaltimi pe cerul trist.
Pe strada se plimba iernaticul vant si plangea cu lacrimi de ploaie.Gradinile au ramas fara verdeata,valul de bruma argintie impodobiese gradina.
Peste crestet de dumbrava norii surii isi poartau plumbul si la miaza-noapte veni vantul fara mila, zbuciumase totul in jur si spalase frunzele cu apa rece.Ploua  intruna si batea un vant iute si rece.
Frunzele plopilor ruginesc si incetul cu incetul de dezlipeau,numai brazi puteau sa reziste la chinurile ei groaznice.
Frunzele copacilor s-au asternut pe camp sub forma unui covor multicolor si fosnitor.
Soarele nu mai incalzea cu putere  iar dupa un  timp cativa fluturi picau din cer, iarna isi facuse aparitia .
O singura zi trebuia sa astepti ca sa vezi oceanul de ninsoare.

Toamna aurie

Razele soarelui sunt din ce in ce mai palide.
Marea de verdeata se ingalbeneste .Florile se apleaca sarutand pamantul.Frunze multicolore se leagana in vant ca niste barcute pe apa.Padurea pare poleita cu aur.Peste coroanele de flacari ale copacilor,pasarile calatoare plutesc spre apa albastra a cerului.Se apleaca spre arbori cu falfairi de aripi ca un ramas bun,apoi se sterg in departare ,ducand pa aripile lor cantecul anotimpurilor.
pe ogoare ,in livezi,in gradinile de zarzavat,munca e in toi.Oamenii strang recoltele.Porumbul auriu abia asteapta sa intre in hambare.Fructele parfumate,legumele multicolore incalzesc privirea tuturor.Mustul viilor ,de pe culmile incarcate de rod ale dealurilor,nu mai contenesc sa curga.
Vietatile padurii se grabesc sa-si adune ,cu fara asemanare harnicie  provizii pentru iarna. Lupul si-a schimbat  parul,dar naravul,ba! Vulpea tot mai viseaza sa cumpere gaini… O flacara roscata aduna ghinda,saltand jucausa pe crengile ce se leagana in bataia vantului. Iepuraul ,cu urechile ciulite,cu blana de culoarea ierburilor ce parca si-au muiat varfurile  in auriul granelor de vara,isi asculta ritmul inimii,mirat ca nimeni nu mai are timp sa aletge dupa el.
Copiii sunt veseli.Toamna le-a adus in dar prima zi a anului scolar. Lascoala e recreatie. Larma peste tot.Sunetul cristalin al clopotelului se grabeste si el sa aminteasca tuturor ca anotimpul harniciei si al roadelor bogate a sosit dominand strazile cu mantia-i stralucitoare .

Un anotimp plin de culoare

Unui pictor celebru care a pus rosu aprins pe frunzele de vita salbatica si galben ruginiu  pe cele de nuc.  Frunzele cad cu miscari de aripi moi . Odata ajunse pe pamant formeaza un covor fosnitor .Raspandind tristete, vantul cu a lui suflare le alunga pe frunze . Printre ramurile goale impodobite de lumina , crivatul canta la un nai . Copacii ofteaza iar lacrimile de promoroaca picura una cate una peste frunzele moarte . Lacrimile lui septembrie uda pamantul  pentru ca urmeaza sa vina iarna cea grea . Pasarile pleaca vaslind in inaltimi.
Toamna este un anotimp plin de culoare!

Toamna, un vis, o mangaiere

Este o zi fabuloasa de toamna,in care,putinii nori cenusii se zaresc pe cer.Ca intr-un vis,zana toamnei parca mi-a aparut in fata.Coborand din caleasca ei de aur,a venit spre mine.Am intins mana sprea ea si am zburat impreuna printre frunzele ruginii.Am vazut copaci cu mere rumene,pere aurii si gutui parfumate.Miresmele lor ma imbatau.
Deodata,am deschis ochii si am auzit-o pe mama spunandu-mi: ‘Trezeste-te!’.
Atunci am realizat ca tot timpul acesta fusesem acasa,admirand miliardele de frunze care impanzeau padurea si se leganau usor,vesele,prin copaci.

Bucuriile toamnei

Dupa o vara fierbinte cu zile minunate si lungi,toamna se apropie cu hainele ei frumos colorate cu miros de fructe si recolte bogate,dar si cu zile mai scurte si mohorate
Prunii,merii,perii si alti pomi din livada deschid ochii uimiti si se scutura zgribuliti de frigul de afara, intrebandu-se-ntre ei “nu cumva e iarna?”.Un gutui mai marunt dar mai bine imbracat le spuse “ca-i toamna si ca a venit vremea sa arate fiecare ce-a facut toata vara”.Se scuturara,iara infrigurati si crengile lor imbelsugate de rod,umplu cu varf cosul toamnei.Fructele aurii si gustoase, frumos mirositore ajung in camara.Toamna le aseaza pe rafturi plina de bucurie si le adulmeca mirosul si aromele placute,admirandule cu placere culorile:mere rosii,galbene si verzi s-au adunat din belsug in camara si stau pe rafturi ca niste globuri de aur si arama,gutui pufose,burtoase si-aromate s-au adunat in camara toamnei asteptandu-si randul la compoturi si dulceata,o gramada de nuci suna-n sacii mari si burdusiti,prunele si-asteapta cu nerabdare randul la cazanele de facut magiun sau tuica,
strugurii ajung in butoaie de lemn care aproape dau pe dinafara si mustul lor e dulce si bun ca mierea.
Soarele este departe si din cand in cand parca ne e dor de o zi calduroasa de vara.Dar cel mai nostalgic se pare,e un greier care dupa cum spune poetul tota vara a cantat si a dansat si nimic n-a adunat.
Toamna se apropie de sfarsit prin vai si pe la rascruci vanturile suna neincetat ducand cu ele frunze moarte si ciulini. o liniste apasatoare, o liniste grea si rece care ne prevesteste venirea iernii.

Peisaj de toamna

În răcoarea dimineţii, pădurea părea de aramă, poleită de razele timide ale soarelui. Toamna târzie îşi îngrămădea norii negri şi mişcători deasupra muntelui.
Pe pământul amorţit cad miresme stinse si frunze vestejite. Vântul adie uşor prin livezi, împrăştiind arome dulci şi amărui. Se simte parfumul îmbietor al fructelor coapte.
Liniştea se înăbuşă în sunetul cristalin al râului. În curând nu se va mai auzi nici zumzetul insectelor.
Toamna se sfârşeşte pe nesimţite, ascunzând tainic mistere. Câmpiile şi grădinile se usucă, lăsând în urmă poveri grele.
Copacii şi-au pierdut podoaba, iar frunzişul ruginiu este aşezat în tot codrul. Fiecare frunză îmi şopteşte fericire; bruma argintie a împodobit grădina, iar gâzele plăpânde amorţesc de frig. Vin nopţile răcoroase, iar frigul se lasă uşor, spulberând tainele ascunse ale toamnei.

Inceput de toamna

Este  septembrie.Soarele mangaie pamantul amortit.Razele lui sunt din ce  in ce  mai palide.Marea de  verdeata se  ingalbeneste.Peste coroanele din foc ale copacilor ,adie vantul tomnatic,scuturand frunzele multicolore oferind pamantului un covor pufos.Vietatile se grabesc sa-si adune cu harnicie provizii pentru iarna.Pasarile calatoare pleaca vaslind in inaltimi pe cerul trist in locuri mai calduroase,lasand in urma cuiburile si locurile unde au stat in anotimpul cald.Asa si noi copiii neam luat ramas bun de  la vacanta ,de la amici,colegi,verisori si vecini care si-au luat si ei zborul spre alte tari.Toamna este un anotimp plin de  culoare ,farmec si schimbare

Părinţii mei

Sunt mândru de tatăl meu şi de mama mea. Amândoi sunt nişte părinţi calmi, mă ascultă de fiecare dată şi încearcă să fie alături de mine în tot ceea ce fac. 

Mama mea este o femeie înaltă, are părul lung şi negru. Are ochii mari şi albaştri şi o privire blândă, care mă calmează oricât de agitat aş fi. Atunci când vorbeşte, are o voce plăcută, dar care inspiră respect. Dintre părinţii mei, mama este cea care petrece cel mai mult timp cu mine. Dimineaţa mă duce în fiecare zi la şcoală, iar după terminarea orelor mă ia de la şcoală. De dimineaţa şi până seara este la fel de veselă şi plină de viaţă. Cred că nu am văzut-o niciodată tristă. În tot ceea ce întreprinde mama mea se implică şi pune suflet. Încă din primii ani de viaţă mi-a insuflat şi mie caracterul ei, astfel că în multe privinţe mă aseamăn cu ea. Chiar dacă uneori o mai supăr, ea încercă să mă dojenească, dar niciodată nu se supărare pe mine mai mult de câteva minute. Tot timpul mă iartă, iar pentru asta o iubesc foarte mult.

Tatăl meu este un bărbat înalt, de constituţie atletică, fiind o fire foarte sportivă. În tinereţe a practicat un sport de performanţă. El este un caracter foarte puternic, curajos, dar totodată şi foarte sufletist. Deşi mi-ar face foarte multă plăcere să petrec mai mult timp cu el, acest lucru nu este tot timpul posibil din cauza serviciului său. Prin natura meseriei, el face foarte multe deplasări, din acest motiv timpul pe care îl petrec cu el este mai redus. Chiar dacă este puţin mai sever decât mama, niciodată nu m-a certat mai mult decât era cazul. Deşi nu-mi spune în mod concret de multe ori, tatăl meu mă iubeşte foarte mult şi se asigură că nu-mi lipseşte nimic. El se bucură foarte mult să mă vadă bucuros şi mulţumit. În timpul liber obişnuiesc să joc cu el şah, iar el de fiecare dată mă lasă să câştig deşi este un jucător de şah redutabil.

Nu ştiu câţi copii pot afirma ca mine că au cei mai buni părinţi, dar în cazul meu este adevărat. Nici dacă aş putea, nu aş vrea să-i schimb cu alţi părinţi. Sunt exact aşa cum îmi doresc să fie!

Pentru cei mai iubiti parinti !!!

Sunteti doi ingeri ce-mi vegheati viitorul…
Poate nu va spun asta atit de frecvent si stiu ca e necesar sa-mi cer iertare.In acest moment nici nu stiu sau poate nu exista asemenea cuvinte magice si pretioase care ar exprima acest sentiment puternic de multumire care a incoltit in sufletul meu.Si aceasta se datoreaza faptului ca voi ati avut grija de acest sentiment sa creasca in cugetul si inima mea.
As vrea sa va aduc recunostinta mea pentru ca , ma-ti creat si mi-ati oferit viata in dar, ceea ce cred ca este foarte important in existenta si formarea unui om, doar nimic nu se poate crea fara cumplite renuntari si sobra seriozitate.
Ca mi-ati oferit o copilarie care a devenit in scurt inima tuturor virstelor.Si intotdeauna ati sustinut faptul ca : un copil poate sa –l invete pe un adult trei lucruri : cum sa fie multumit fara motiv , cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce-si doreste .
Ati facut tot posibilul sa savurez si eu placerea de-a merge la scoala.Unde am invatat unul din cele mai importante lucruri, care in viziunea mea ar suna in felul urmator:,,Scoala este pentru viitorii cetateni mai mult decit un izvor de cunostinte folositoare pe parcursul vietii, ea devine Iordanul in care ei primesc adevaratul botez al patriotismului.”
Si adolescent de care am parte acum se datoreaza la fel muncii depuse de voi.In aceasta perioada am descoperit faptul ca anume voi ati construit baza pe care eu incerc sa intemeiez un viitor .
Nu ar fi logic sa plasez toate lucrurile facute de voi pentru binele meu intr-o anumita ordine.E mult mai corect sa va spun ca , punctual maximal l-au atins toate si va multumesc pentru dragostea oferita de voi in fiece zi.Aceste sentimente ce stau la baza vietii, pe care o biruie timpul si care infring moartea, ma fac sa traiesc murind si s-a mor traind, ele ma ridica in ceruri ,dar ma arunca in hauri ,ce unesc clipa cu eternal, ce nesfirsesc necuprinsul, dar si eclipseaza zarile, ce dau putere, dar si aduc durere, cum sa-le pastrez cu virsta care schimba perceperea si intelegerea?…
Sunte-ti cele mai scumpe fiinite din viata mea si sper sa fiiti mindri de roadele muncii depuse!!!