DESPRE LIMBA ROMANA

A vorbi despre limba romana in care gandesti, a gandi-gandirea nu se poate face decat numai intr-o limba - in cazul nostru a vorbi despre limba romana este ca o duminica. Frumusetea lucrurilor concrete nu poate fi exprimata decat in limba romana.Pentru mine iarba se numeste iarba, pentru mine arborele se numeste arbore, malul se numeste mal, iar norul se numeste nor.Ce patrie minunata este aceasta limba. Ce nuanta aparte, imi dau seama ca ea o are!
Aceasta observatie, aceasta revelatie am avut-o abia atunci cand am invatat o alta limba.Nu spun ca alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate si frumoase. Dar atat de proprie, atat de familiara, atat de intima imi este limba in care m-am nascut, incat aproape nu o pot considera altfel decat iarba. Noi, de fapt avem doua patrii coincidente; o data este patria de pamant si de piatra si inca o data este numele patriei de pamant si de piatra.. Numele patriei este tot patrie. O patrie fara nume nu este o patrie. Limba romana este patria mea.De aceea, pentru mine muntele munte se zice,de aceea, pentru mine iarba iarba se spune, de aceea pentru mine izvorul izvoraste, de aceea pentru mine, viata se traieste. 

Nichita Stanescu 

Limba – comoara cea mai de preţ a unui popor

Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul român. Prin graiul pe care-l vorbeşte fiece popor ajunge să-şi dezvelească întreaga sa făptură lăuntrică şi spiritul său patriotic în faţa neamurilor străine, dovedindu-le celor din urmă şi un motiv demn de mândrie şi admiraţie atât pentru generaţiile curente, cât şi pentru generaţiile viitoare. Calitatea de nepreţuit a graiului matern se explică prin harul ei de a oglindi întreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile şi tristeţile ei, victoriile şi înfrângerile trăite, visele realizate şi speranţele spulberate de împrejurările nesigure prin care i-a fost sortit să treacă. În graiul matern se-ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoşească, a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere, iată de ce oamenii au calificat dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vre-un preţ de vânzare sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrarea şi cultivată cu sfinţească dacă nu din respect pentru strămoşii care i-au dat suflu, culoare şi aripi, măcar din respect pentru tine însuţi, pentru ceea ce eşti azi, graţie zilei de ieri.

În concluzie, graiul matern e şansa fiecărui popor de a fi o personalitate pe arena mondială, şansa lui la existenţă continuă, precum şi la rezistenţă în faţa uraganelor devastatoare ale popoarelor barbare, lipsite de identitate şi spirit naţionalist. Să-ţi preţuieşti, să-ţi iubeşti, să-ţi respecţi limba, e datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor, căci avem o patrie căreia îi suntem devotaţi cu tot sufletul.   

CRISTINA POPA

Şi patria mea este limba română

Basarabie -pamânt românesc.

Daca ai şti, cît de mult te iubesc!

De la mamă ai fost furată,

Si de multe ori  trădată.

Basarabie – draga mea ţară,

Pentru sufletul meu – o comoară,

Ce-o păstrez ca lumină să-mi fie,

Alinare şi o apă vie.

(Elena Pădurean)

Vin cu un gînd bun pentru a aduce tuturor un salut de pe unica insuliţă de românism  din Transnistria, numită Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Voi  încerca să scriu despre apărătorii limbii române, ce se afla în ceteatea înconjurată cu sârmă ghimpată,  construită cândva de Ştefan cel Mare, iar acum aflată în mâinile celor care atunci când aud cuvântul  ROMÂN,  ROMANESC  sunt gata să te sugrume.

Limba,  Patria,  Neamul sunt cele mai scumpe cuvinte care există pentru fiecare dintre noi. Fără ţară am putea fi asemeni mancurţilor, iar fără limbă – putem fi pierduţi. Când eram mici copii, bunicii şi părinţii ne spuneau poveşti la căpătâi. Poveşti cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, balade şi snoave. Pe toate le-am auzit rostite într-o singura limbă – limba română. De la leagănul copilăriei a pornit dragostea de ţară şi de neam. Iar ceea ce este pus în sufletul nostru de mic copil nu poate fi şters niciodata. Acum, când am lăsat în urmă poveştile fantastice şi am păşit pragul unei vieţi noi, ştiu bine ce înseamnă LIMBA ROMÂNĂ dincolo de Nistru, pentru că au trecut deja 20 de ani de la înfiinţarea şcolii româneşti din Tiraspol. În toţi aceşti ani, profesorii noştri s-au dovedit a fi adevăraţi eroi ai neamului românesc. În afară de cunoştinţe, exemplul lor ne-a învăţat să fim rezistenţi şi puternici.

Cine am fi fost noi fără Mihai Eminescu sau membrii Sfatului ţării care, la 27 martie 1918, declarau Unirea cu Romania, dar şi fără cei care şi-au dat viaţa pentru noi în anul 1992. Cred eu,am fi fost asemeni unor pasari rătăcite, care şi-au pierdut mama şi nu mai ştiu în care direcţie să-şi ia zborul. Astăzi, scăpaţi parţial de ghiara comunistă, putem visa la un viitor mai bun. Cel mai mare vis însă pentru noi e să avem libertate!
Cine sunt EI, ROMÂNII din “rezervaţia” de la Tiraspol?
Sunt cei ce  visează la libertate, cu toate că sunt înconjuraţi de veninul separatist care ajunge la oase. Dar nimeni nu-i  împiedică  să se bucure de momentele fericite petrecute pe insuliţa libertăţii, numită Liceul Teoretic “Lucian Blaga”. Acolo, împreună cu  dascălii lor, copiii români  pot  petrece  cele mai fascinante clipe. Orice sărbatoare  este înfrumuseţată de micul  tricolor, fiindcă, privindu-i culorile aprinse, te convingi că nimic nu este mai frumos decât ceea ce crezi ca-ţi aparţine.

Nu-mi este deloc uşor să scriu despre MĂRIA SA LIMBA ROMÂNĂ, pentru că am cunoscut gustul amar al luptei alături de DASCĂLII mei care au trecut şi mai trec prin multă tortură şi umilinţă, dar nu au renunţat să apere şi continuă să apere cu demnitate limba străbunilor noştri. Am avut de la cine lua exemplu. De la domnul director Ion Iovcev, care nu a cedat în faţa separatiştilor. De la doamna Andrieş Tatiana,  profesoară de limba şi literatura română, care a pus  baza limbii române  în acest liceu mult incercat.

Acum, când mă aflu aici în capitala Basarabiei, vreau să pun o  întrebare simplă, la care doresc să aflu răspunsul de la unii demnitari. Ce înseamnă pentru domniile lor ROMÂN,  ROMÂNESC,  ROMANISM?  Încerc  să-mi imaginez cum ar răspunde o parte dintre cei care se află la conducerea ţării şi un simplu profesor ori un elev care au trecut prin mâinile securităţii smirnoviste. Nouă, românilor din Tiraspol, nu ne este greu  să răspundem la această întrebare, pentru că  suntem  cei care am insusit  graiul românesc odată cu primele cuvinte. De  aceea ştim bine că limba pe care o vorbim în familie şi la şcoală este limba română, iar „demnitarii” de la Chişinău  vorbesc despre  “limba moldovenească” pentru că aşa i-au învăţat cei care le dau banii.  Să nu uitam ca Iuda a procedat la fel atunci cînd l-a vândut pe  Iisus Hristos.  Nu am decât să-i  compar cu veneticii separatişti, pentru că ei  nu mai ştiu de unde le vin rădăcinile, iar demnitarii noştri, din câte am observat, s-au mancurtizat  si  nu mai doresc să recunoască limba în care au vorbit străbunii lor.

Memoria mă duce la anii  când eram copil şi nu înţelegeam multe lucruri, dar ştiam bine prin ce au trecut profesorii şi elevii  liceului românesc, prin câte am trecut eu alături de familia mea care a stat mereu la straja LIMBII  ROMÂNE,  aici la Tiraspol.

Fiind aruncaţi în stradă şi trecând prin cele mai criminale metode, dascălii  noştri au rezistat tuturor  presiunilor şi fărădelegilor.  Ei au dovedit lumii întregi că limba română există şi nu trebuie să-ţi fie frică s-o vorbesti, pentru că nu ai furat de la nimeni cuvinte schimonosite, ci, dimpotrivă, vorbeşti în limba ta curată.

Limba română pentru noi înseamnă devotament, pentru că trecând prin intimidările cazacilor şi securităţii de la Tiraspol elevii şi profesorii au păstrat dragostea de tot ce avem mai scump: neam, istorie şi o ţară.

Graţie dascălilor noştri am reuşit să rezistăm pe unica insuliţă de românism din Tiraspol, pe care aş numi-o INSULA LIBERTĂţII. E singurul loc unde te poţi exprima în limba română. Aici poţi asculta cele mai frumoase doine şi balade, pentru că ele sunt interpretate în limba română. Anii trec şi multe amintiri frumoase vor rămân în sufletele noastre. Dar cel mai important lucru: dragostea pentru limba română pentru că este tot ce avem  mai sfânt.

Mă închin în faţa Dascălilor mei, pentru că ei nu au cedat atunci cînd din partea separatiştilor  li s-au propus bani si apartamente,  în schimbul trădării. Ei nu au cerut nimic, iar pentru ceea ce fac, o fac din dragoste pentru limba română, noi le suntem recunoscători.  Ei merită pe deplin să fie numiţi  adevăraţi EROI şi VEşNICII APĂRĂTORI ai LIMBII ROMÂNE, acolo unde împotriva lor este ridicată arma ei luptă cu puterea cuvântului şi sunt convinsă vor reuşi să aducă dreptatea si pe meleagurile Transnistriei.

Inchei gandurile mele despre limba română cu cuvintele lui Nichita Stănescu, un mare poet al României, care spune ca „patria mea este limba română. Ocroteşte-i, Doamne, pe români, tara şi limba lor.

Ce e Patria?!

Patria nu e un pământ pe care trăim din întâmplare, ci e pământ plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri. Părinţii şi strămoşii ne sunt Patria noastră. Ei, care au vorbit aceeaşi limbă, au avut acelaşi dor, aceleaşi suferinţe, aceleaşi aspiraţii, sunt adevărata noastră Patrie! Ţările noastre au fost mărginite, dar totdeauna Patria ne-a fost mai mare ca Moldova, Muntenia, Transilvania şi Ardealul. Patria noastră a fost şi va fi, sunt convinsă, pentru că trebuie să fie o singură fiinţă, integră şi de neclintit. Omul, înainte de toate, şi-a iubit neamul şi partea sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi-au murit, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se vor mai repeta nicicând… Nu cunosc nici o seminţie, cât de barbară, ca să nu aibă acest simţământ. Noi suntem oameni ai acestui pământ! Noi am prins rădăcini aici, ca şi codrii străvechi, noi ne-am înfrăţit cu pământul. Ne-au bătut furtunile, dar nu ne-au putut smulge din acest loc, ca să ajungem la ceasul înfloririi

Patria

Ce este Patria? Oare este laptele de mama? Oare este limba graita de strabuni? Oare este toate datinile, traditiile si obiceiurile? Patria este un intreg de ceea ce ne-a fost semanat in suflet odata cu laptele matern, odata cu primul cuvint rostit, odata cu primul pas facut intr-o hora. Patria este pamintul in care se odihnesc oasele strabunilor nostri, cei ce au luptat si au platit cu singe pentru bucatica de rai data noua de catre Dumnezeu.
Cite poezii, cite cintece si cite picturi ne-au prostavit tarmul moldovean. Cita dragoste a fost nascuta in fiecare casa incepind de la un taran, terminind cu un boier. La toate acestea le-a fost si le este inca vatra aici – unde m-am nascut si am crescut.
O multime de poeti au daruit patriei sale foarte multe vorbe din suflet, prin acestia fiind si marele poet Grigore Vieru. El spunea: “Pot muri Oricind, dar nu pot muri Oriunde”. In iarna aceasta poetul s-a stins din viata si cum a vrut el: acasa.
In “Descrierea Moldovei” Dumitru Cantemir a descries frumusetea neobisnuita a paminturilor moldovenesti. Dind de inteles cit este de frumoasa natura cu cimpiile sale intinse, cu codrii sai batrini, cu solul sau roditor…
“Patria este locul unde am iubit si am fost iubit” zicea Alecu Russo. Si comentind aceste cuvinte pot spune ca nimeni si niciodata nu-mi va putea darui caldura si dragostea care mi-au fost si-mi sint oferite acasa. Nimeni nu ma va astepta acasa mai mult ca mama, nimeni nu-mi va maid a sfaturi mai bune ca tata. Nucul de la poarta nu ma va astepta niciunde decit la poarta casei parintesti. Nimeni nu va fi mai mindru de mine decit cei ce ma vor astepta mereu acolo unde m-am nascut.
“Casa parinteasca nu se vinde, nu se vinde tot ce este Sfint”. Patria este cel Sfint dat fiecarui om si trbuie mereu sa tinem minte ca unde nu ne-ar duce soarta, ce surprize ea n-ar avea in departare, mai scump ca Patria nu exista nimic in lume. Patri – este mama, este tata, este casa parinteasca, este laptele de mama, este limba graita din strabuni, este toate datinile, traditiile si obiceiurile. Patria este un un intreg dat de Dumnezeu noua pe Pamint

Compunere despre ţara mea, Moldova

Sunt mândru de ţara mea, Moldova, o ţară frumoasă cum nu e alta pe lume. Din negura timpului, aceste plaiuri au fost considerate de locuitorii acestor pământuri un colţişor de rai. Codrii seculari, dealurile line şi râurile cu ape curate precum cristalul sunt tot atâtea motive de mândrie şi bucurie pentru cei care vieţuiesc în Moldova.

Încărcată de o istorie zbuciumată, Moldova este o ţară care şi-a câştigat demnitatea prin lupte şi războaie. Niciodată nu a cedat în faţa duşmanilor ei, iar idealul locuitorilor acestui pământ mirific a fost neatârnarea faţă de orice interes străin. Singura supunerea cunoscută în vatra mea străbună, Moldova, a fost în faţa lui Dumnezeu. Respectul cuvenit divinităţii, dar şi iubirea faţă de cele sfinte sunt exprimate prin obiceiuri, tradiţii şi sărbători populare. Mănăstiri şi biserici frumoase, cu o arhitectură deosebită, pot fi întâlnite pe întreg teritoriul Moldovei. Aceste simboluri sfinte, închinate divinităţii, fac parte din farmecul Moldovei şi îi o oferă o identitate unică.

Moldova este patria străbunilor mei, dar şi locul în care mă simt cel mai bine. Pentru mine, Moldova reprezintă şi va reprezenta pentru totdeauna Acasă. Indiferent de zările spre care mă vor purta paşii, patria mea, Moldova, va fi mereu în inima şi în sufletul meu.

Limba română - patria mea, ţărancă română - demnitatea mea

Precum pomul are un singur loc, așa și omul are o singură patrie și o singură limbă. Adevărata dragoste de patrie este de neconceput fără dragostea pentru limba ei. Limba română s-a născut odată cu poporul român , se dezvoltă odată cu acest popor și dacă va muri, va muri tot odată cu acest popor. Iar noi suntem acei ce trăim prin limba maternă și ne mândrim cu ea. Limba cu care pășesc alături încă din copilărie este limba română. În această limbă au vorbit strămoșii mei,această limbă au folosit-o poeții români în scrierea operelor sale pline de farmec și mister și tot în acestă limbă învăț «micii mei îngerași» să-și exprime dragostea pentru mamă, pentru neam și patrie. Limba română e viitorul nostru, liniștea și mângâierea noastră. Ea este copilăria noastră, dulcele cântec de leagăn. De mici copii ne-am aflat între români, am crescut din rădăcinile acestui neam românesc . Pentru noi, limba este o colină domolă și o vrajă de codru des , ea este balada sufletului nostru.Precum izvorul răsare și crește din pământ, astfel și sufletul nostru blând izvorăște din limba maternă.Suntem acei ce trăim prin limba maternă,și ne mândrim de ea. Pentru ca să păstrăm acestă limbă frumoasă și să ne mândrim cu ea , trebuie să păstrăm tot ce-i al nostru, al românilor:obiceiurile vechi și noi, cântecele populare, cuvintele înțelepte ale bătânilor, folclorul, pământul străbunilor, codrii milenari, crângurile cu păsări călătoare ce ne mângâie auzul cu trilul lor superb și acest picioruș de plai – colț de rai numit Bucovina. Greșește foarte mult acela care a crescut între români și nu recunoaște limba sa. Cel ce nu recunoaște limba , nu-și recunoaște nici gliasa și nici munca celor ce au plăsmuit această limbă. Această limbă este hrana sufletului nostru.Ea este un izvor nesecat, un glas ce luminează din adâncuri. După cerul înstelat cad stele și vor cădea veșnic stele ostenite, dar steaua limbii românești va arde pururi și ca români suntem îndatorați să cinstim această comoară a neamului și dacă o vom păstra, ea va lumina veșnic ca și steaua lui Eminescu – Luceafărul. Limba română este trăinicia noastră de milenii. Strămoșii noștri și-au apărat cu cinste țara,dar nu le-au fost niciodată rușine că sunt români. Ei au fost întotdeauna mândri de numele de român și românul de la țară român a rămas. După cum a spus Lucian Blaga " veșnicia s-a născut la sat". Întemeietorul acelei veșnicii este țăranul român care muncește cu cinste zi și noapte pentru a dobândi bucățica de pâine. Țăranul român a fost și a rămas singura realitate permanentă și nealterabilă. Suntem țărani care vorbim românește și numai pentru că suntem neam pașnic de țărani ne păstrăm ființa și pământul. Când au fost marele urgii, oamenii bogați, posedanți de toate felurile, erau gata de plecare. Ei părăseau orașele și castelurile unde locuiau, erau siguri căci cu arul lor, în alte țări, în alte orașe și în alte castele vor putea continua viața ușoară de belșug. Ei plecau, lăsau pământurile natale și căutau locuri unde era pace și liniște, dar țăranul nostru nu pleca nici de voie și nici de nevoie. El n-avea unde să-și mute sărăcia, pentru că dacă pleca din locurile unde s-a născut se simțea ca un arbore scos din rădăcină. De aceea țăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului național. Pentru țăranul nostru pământul este o ființă vie, față de care nutrește un sentiment straniu de adorație și de teamă. El se simte zămislit și născut din acest pământ ca o plantă fermecată care nu se poate mișca pe veci. Așa este țăranul român – unde s-a născut acolo dorește să moară. Pentru el locul natal este locul bucuriilor și al durerilor, al suferințelor și necazurilor. Orișicât n-ar fi acest locușor de strivit, de batjocorit, el este pământul natal de unde ne-am luat zborul în viață. Pământul nostru are un glas pe care țăranul îl aude și-l înțelege. E «sfânt pământul ispititor» care ne-a modelat trupul și sufletul, care prin soarele , apele , munții și șesurile lui ne-a dăruit toate calitățile și defectele cu care ne prezentăm azi în lume. Pământul acesta parcă nici nu poate produce decât numai români. Cu cât se înmulțeau suferințele și treceau vremurile, țăranul român s-a îndărătnicit în răbdare. Dragostea lui de pământ s-a întărit și mai tare. În trecutul nostru n-avem nici un război de cucerire, ci numai de apărare. Au trăit mai mult în sate, la umbra evenimentelor făcătoare de istorie. Țăranul de la sat e baza tuturor evenimentelor petrecute în istorie. Cu credință și-a apărat pământul natal pe care s-a născut. Dar la rândul ei, țara nouă , pentru care țăranul român a jerfit și a sângerat cel mai mult, trebuie să-i înlesnească și lui soarta mai bună ce i se cuvine. Nu prin fraze și hârtii scrise, nici prin pomeni și făgăduieli deșarte, ci printr-o educație nouă care să-i asigure muncă rodnică și trai omenesc. Și mai ales, și mai presus de toate, dăruindu-i ceea ce râvnește de multe veacuri fără încetare și în zadar:lumină și dreptate. Suntem și vom fi întotdeauna neam de țărani și prin urmare destinul nostru ca neam și ca stat și ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află în sufletul țăranului. Dar mai atârnă în aceeași măsură și de felul cum va fi utilizat și transformat acest aur în valori eterne.

Limba româna este patria mea

Încă din primele clipe de viață, auzul mi-a fost alintat de limba română, vorbită de părinții mei. În această limbă am spus pentru prima oară mamă și tată, iar ei mi-au răspuns în același grai. Am crescut cu cuvintele limbii române: am învățat să spun când mi-e foame, când mi-e bine sau când mi-e rău. Mai târziu, cu ajutorul acestei limbi am început să cunosc lumea, să o înțeleg și să mi-o imaginez în fel și chip. Interacționez cu ceilalți oameni în aceeași limbă: întreb și răspund românește. Când mă privesc în oglindă, vorbesc cu propria-mi imagine în limba română. Și gândurile și visele mele sunt în limba română. Totul în viața mea se învârte în jurul acestei limbi, pe care nu doar că o vorbesc și o înțeleg, dar care a devenit o parte din mine, fără de care nu mă pot imagina. Privind toate acestea nu e prea mult dacă spun că eu sunt român pentru că vorbesc românește. 

Nici măcar nu contează dacă locuiesc sau nu în România. România, ca spațiu geografic în care s-a cristalizat poporul român, popor care a dat naștere limbii române, este foarte importantă. Fără România limba română nu ar fi existat. Dar odată fundamentată, limba română se ridică deasupra teritoriului geografic. Limba română devine moștenirea poporului român, transmisă prin viu grai sau prin scris tuturor urmașilor. În felul acesta, oriunde m-aș afla pe acest glob pământesc sau de ce nu chiar în afara acestei planete, eu, la fel ca ceilalți oameni care vorbim limba română suntem români. Așa cum un melc își duce în spate propria cochilie, fiind peste tot și în orice moment acasă, tot așa și eu port cu mine propria-mi casă - limba română.

Dacă în primii ani de viață, limba română a fost doar un instrument cu ajutorul căruia am interacționat cu ceilalți oameni din jurul meu, odată cu trecerea timpului a devenit patria mea. Ea este locul comun în care mă pot înțelege cu părinții, frații și cunoscuții mei. Pe teritoriul patriei mele, format din cuvintele limbii române știu cel mai bine să simt, să iubesc, să visez, să cred și să mă rog. Fără patria mea, limba română, m-aș simți fără identitate, aș fi doar un om care vițuiește, dar care nu știe de unde vine și încotro se îndreaptă. Limba română este patria mea și pentru că ea înseamnă pentru mine trecut, prezent și viitor.

Compunere despre patria mea, România

Sunt născut şi crescut pe aceste meleaguri reprezentate de câmpiile verzi pline de grâne, de munţii semeţi acoperiţi de păduri dese şi de dealurile bogate în rod. Râuri repezi cu apă cristalină scaldă aceste plaiuri şi poartă pe valurile lor povestea acestor pământuri. Apoi povestea este şoptită Dunării, care duce mai departe taina acestui popor şi o împărtăşeşte Mării Negre, sora bună a acestei ţări, numită România. Aceasta este ţara mea, aici s-a format naţiunea mea. Dar mai presus de orice asta este patria mea, România.

Patria mea înseamnă mai mult decât cadrul pitoresc şi binecuvântat în care s-a născut poporul român, mai mult decât râul, ramul, codru şi marea. Înseamnă locul în care au trăit şi au creat părinţii mei, dar şi părinţii bunicilor mei. Pe lângă dragostea pe care le-o port părinţilor mei, o dragoste specială le-o port şi bunicilor mei români. Ca orice român care îşi iubeşte patria, am ca bunici nume ilustre ale acestor pământuri: Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi şi mulţi, mulţi alţii. Fără ei, cuvântul patrie ar fi gol de conţinut. Fără sacrificiul lor pe altarul istoriei, al culturii şi al ştiinţelor, România ar fi doar o etichetă agăţată de un anumit contur pe harta lumii.

Frumuseţea gândurilor despre patria mea România sunt doar vorbe dacă respectul şi iubirea faţă de ea nu sunt dovedite. Iar dovada se aduce nu prin vorbe, ci prin fapte. Iar dacă este cazul prin sacrificiu, aşa cum au făcut întemeietorii şi strămoşii României. În viaţa de zi cu zi, iubirea faţă de ţară se traduce printr-o muncă cinstită, prin îndeplinirea îndatoririlor cetăţeneşti, prin respectul faţă de semeni, indiferent de naţionalitate sau etnicitatea lor. Să iubeşti libertatea ta şi a celorlalţi, să lupţi pentru dreptatea ta şi a celorlalţi este datoria oricărui om care-şi iubeşte patria. Toate acestea sunt acţiuni prin care bunăstarea locuitorilor acestor ţinuturi creşte, devin mai bogaţi, iar patria progresează spre un viitor pozitiv. 

Dar patrie nu înseamnă doar privirea îndreptată spre trecut şi prezent. Patrie înseamnă şi viitor, viitorul acestor locuri, precum şi al locuitorilor acestor pământuri: copiii şi nepoţii noştri. Faţă de ei trebuie să nutrim aceleaşi sentimente ca şi faţă de strămoşii noştri. Trebuie să ne asigurăm că le lăsăm o României curată, nepoluată, o ţară echilibrată social şi economic, precum şi un mediu înconjurător propice unei vieţi liniştite şi sănătoase.

În opinia mea, un bun român care-şi iubeşte patria, România, respectă şi se îngrijeşte să pună în practică testamentul lăsat nouă de către marele nostru domnitor, Ştefan cel Mare: aceste pământuri n-au fost ale strămoşilor mei, n-au fost ale noastre, ci ale urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor.

Patria este…

Patria e aducerea-aminte de zilele copilarieir … casa parinteasca cu copacul cel mare de cirese din pragul uşii … fiecare frunză de pe ram care înverzeşte în fiecare and … mirosul fiecărei zle de vară … fiecare susur de apă de la izvorul de lângă casă … dragostea mamei pe care o am mereu la mine … locul în care am văzt pentru prima dată lumina zilei, am făcut primii paşi, am rostit primul şi cel mai important cuvînt, am învăţat a citi şi scrie … şcoala în care am învăţat … strada unde m-am jucat cu prietenii … fiecare preiten cu care poţi vorbi oricând … mirosul fiecărei zile de vară … cîntecul de seară al broscuţelor din lacul de la margine de sat … aerul care nicăieri nu este mai dulce … fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, înălţându-se în aer … câinele care se fugărea toată grădina după pisica nevinovată şi speriată … peripeţiile prin care am trecut când eram mici şi plăsmuirile nevinovate ale inimii noastre … zbieratul turmelor când se întorceau în amurgul serii de la păşune … sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteşte zilele frumoase de sărbătoare care adună întreaga familie şi creează momente frumoase în viaţa noastră de care ne vom aduce aminte atunci când vom avea propria familie sau atunci când vom fi trişti sau ne vom simţi singuri … locul unde am iubit şi am fost iubiţi … fiecare privire a bunicii ce ne aşşteaptă zi de zi … locul unde porţile niciodată nu se inchid unde porţile niciodată nu se închid şi te aşteaptă mereu să te întorci acasă … locul pe care nu-l poţi uita sau schimba ca pe o haină, n-o poţi vinde ca pe-o carte.

Chair dacă suntem departe de patrie, de pragul părintesc, patria este cu noi, în inima noastră, căci patria e un zvon ce vine de oriunde, e o ciocârlie ce se înalţă oriunde.

Soarele patriei noastre dă tuturor lucrurilor un farmec ce nu se mai găseşte în nici o altă parte a lumii. Nu degeaba se spune: „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea”.

Imi iubesc patria

PATRIA  este cel mai sfint loc de pe pamint,este casa la care stii ca poti oricind sa te intorci.Usile ii sunt deschise orice ar fi.De ce?Pentru ca si tu la rindul tau o poti rasplati !Fiecare cuvint bun si frumos este ca o parte dintr-un scut care apara patria.Fiecare din noi are posibilitatea sa minuiasca acest scut,deoarece  oricine e demn sa traiasca in R. Moldova!

PATRIA este un cuvint pe care il poti pronunta cu adevarat doar atunci cind vine din suflet,altfel el nu are valoare.E simplu sa zici ,,Patrie’’,insa sufletul nu reactioneaza,inima nu are nici un sentiment.Tot ceea ce te inconjoara este patrie.Pamintul stravechilasat de stramosi.Ei au luptat pentru tine,pentru ca tu sa traiesti in pace si sa te bucuri de minunile naturii.Pentru a multumi stramosilor trebuie doar sa-ti iubesti patria.Sufletul tau sa fie impacat atunci cind rostesti acest cuvint.

Cine nu-si iubeste patria ?Din pacate unele persoane din ziua de azi nu stiu cum sa exprime acest lucru.Este destul sa o ocrotesti,sa faci lucruri bune si atunci vei fi cu inima impacata.

         Pot spune cu mindrie :IMI IUBESC PATRIA !!!          

Patria mea

“Patria este înlăuntrul nostru şi o ducem cu

noi peste ţări şi mări…Patria nu e pământul pe care

trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele

şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri…“

Barbu DELAVRANCEA

Cuvintele de mai sus de un lirism pătrunzător sunt total eficiente şi la locul lor pentru cuvintele ce urmează să le scriu. Când aud cuvântul PATRIE involuntar în faţa ochilor mi se perindă imaginea unui imaş de un verde crud, nişte mioare blânde pe-o coastă de deal, un strugure mare de poamă în poala bunicii, o ţărancă ţesând la război…ca mai apoi, într-un final, când sentimentalismul cedează raţiunii, ridic ochii şi mă ciocnesc de ghimpii unei realităţi usturătoare, conştientizând existenţa mea ca cetăţean într-o societate bântuită de multe fenomene distrugătoare. Şi totuşi, PATRIA este cel mai sfânt loc de pe pământ, este casa la care ştii că poţi oricând sa te întorci. Uşile ii sunt deschise orice ar fi. De ce? Pentru că şi tu la rândul tău o poţi răsplăti! Fiecare cuvânt bun şi frumos este ca o parte dintr-un scut care apară patria. Fiecare din noi are posibilitatea sa mânuiască acest scut, deoarece oricine e demn sa trăiască în PATRIA lui!

Patria este ţara în care m-am născut şi al cărei cetăţean sunt. Împreună cu ceilalţi locuitori fac parte din poporul român. Drapelul patriei mele este tricolorul. Patria este locul de care sunt legat sufleteşte. Ea înseamnă întinse câmpii, dealuri bogate, munţi înalţi, râuri repezi, lacuri domoale, neasemuita mare şi extraordinara deltă. Toate acestea au viaţă prin ele însele, dar şi oamenii care trăiesc aici. Toate acestea nu pot fi uitate şi trădate: locurile şi oamenii cu care ai legat prietenii, oamenii cu care ai împărţit şi bune şi rele. În acest fel noi românii am devenit un popor paşnic, iubitor de ţară, primitor, harnic, prietenos. Aşa se face că şi unele din legendele noastre dau pildă urmaşilor despre astfel de calităţi.

PATRIA este un cuvânt pe care îl poţi pronunţa cu adevărat doar atunci când vine din suflet, altfel el nu are valoare. E simplu sa zici “Patrie”, însă sufletul nu reacţionează, inima nu are nici un sentiment. Tot ceea ce te înconjoară este patrie. Pământul străvechi lăsat de strămoşi. Ei au luptat pentru tine,pentru ca tu sa trăieşti în pace şi să te bucuri de minunile naturii. Pentru a mulţumi strămoşilor trebuie doar sa-ti iubeşti patria. Sufletul tău să fie împăcat atunci când rosteşti acest cuvânt.

“Vă iubiţi patria, veţi şti dar a o întării” spunea Al. I. Cuza, iar B. P. Haşdeu amintea “Fie pâinea cât de rea / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea.”

Prietenie

Sentiment nobil sau ceva asemănător cu aerul necesar vieţii este prietenia? Se caută răspunsul de mult timp. O definiţie încă nu s’a găsit, însă încercări au fost. Ajungem în dificultatea să nu putem definii ceva ce este tot timpul în jurul nostru, ştiind că există. E adevărat nu o vedem, însă o simţim. Şi încă cum.

Oare din cauza faptului că nu reuşim să înţelegem prietenia ne comportăm preferenţial cu unii semeni sau lucruri. Este o definiţie atribuită lui Aristotel că prietenii sunt două trupuri şi un singur suflet. Dacă stăm puţin şi medităm îi dăm dreptate. De regulă cei ce impart aceleaşi idealuri, plăceri, preocupări se consider prieteni. Însă prieteni sunt cei ce se iubesc. Putem împărţi aceleaşi preocupări Şi alte activităţi, dar dacă nu există iubirea nu se poate numi prietenie.

Tot din lecturile mele desprind faptul că prietenia este privită cu totul altfel în diferite perioade ale omenirii. Astfel conceptual de prietenie nu este acelaşi cu al unuia din prezent cu al unuia din trecut sau din altă perioadă istorică.

În trecut prietenia era nobilă, astăzi din păcate se observă un declin mai ales din cauza agitaţiei create pentru nimic. Omul este prins de tot felul de avatare ale prieteniei prin reţele de socializare care desprind persoanele unele de altele chiar dacă crează sentimentul de apropiere. Este un sentiment fals ce loveşte direct în frumseţea sentimentului şi a trăirii prieteniei. Nu se poate vorbi de o prietenie atunci când nu este prezentă apropierea şi cea mai importantă iubirea.

Şi Platon a pus accentul pe iubire in Lysis. Astfel putem observa că din început li se spune băieţilor că prietenia nu poate exista fără iubire. Acest sentiment supreme, iubirea leagă persoanele în ceia ce se numeşte prietenie. Existând iubire prietenia este necondiţioanată de nimic altceva. Nu mai contează clasa socială, educaţie, perfecţiune sau imperfecţiune fizică.

Din textul Lysis mai putem deduce că prietenul este acel sprijin care este alături de noi în momentul în care suntem pe cale a face ceva cugetat sau necugetat. Este comparat cu părintele care îşi protejează copilul. Aşa şi prietenii se protejează unii pe alţii.

Iarăşi un lucru important descris în text este şi faptul că banii nu pot cumpăra prietenia unei persoane. Prietenia trebuie dezinteresată de chestiuni financiare. Avuţia nu este mai important de admiraţia pentru chestiunile înalte sau pentru iubirea faţă de un prieten. Întotdeauna faţă de prieten manifestăm grijă. Ne îngrijim de bunăstare sa pe toate planurile. Aici putem extinde şi faptul că dând el bine în faţa lumii dăm şi noi, însă nu ştiu dacă mai putem vorbi de prietenie. Putem intui faptul că apare o gamă de câştiguri pe seama prieteniei noastre cu orişicare. Ajungem aşadar să dăm prieteniei valenţe de neconceput vorbind la nivelul ideal. Bogăţia nu trebuie sa ajungă a cumpăra prietenii, însă se procedează astfel foarte mult atât în prezent cât şi’n trecut şi aşa va fi şi în viitor. Un lucru se poate observa. O prietenie clădită pe interese nu dăinuie, se clatină din început, însă reuşim să o menţinem artifical pentru a ne satisface interesul. Este exact ca sămănţa din pilda evanghelică căzută pe piatră şi care nu prinde rădăcini şi se usucă. Prietenia dintre semeni sau putem vorbi si de o prietenie între animale şi oameni, trebuie să se bazeze pe rădăcini solide pentru a nu fi doborâtă.

Prietenia dintre animale şi oameni reprezintă o dovadă extraordinară de fidelitate. Luăm de exemplu un animal de casă care’şi ştie stăpânul şi’l ocroteşte. În schimb primeşte admiraţie, adăpost şi hrană.

Revenind la ideea că iubirea este esenţa prieteniei încă o dată afirm că una fără cealaltă nu se poate. De aici reiese faptul că suntem datori a răspunde cu dragoste tuturor sau doar atunci când simţim că ni se raspunde cu dragoste? O intrebare interesantă. În text ni se precizează că prietenia înseamna câteodată şi purtarea dragostei faţă de duşman, nu numai faţă de prieten. Socrate mai precizează că ,, cel ce iubeşte trebuie să fie prietenul celui iubit”.

Spuneam mai sus că în mod ideal prietenia nu ar trebui să fie condiţionată de nimic. Dar ce se întâmplă atunci când persoanele se împrietenesc deoarece împărtăşesc pasiuni comune. Sau după spusele lui Socrate că toate cele asemănătoare sunt prietene. Toate conlucrează la desluşirea unor mistere, îşi doresc acelaşi lucru. De exemplu iubirea de înţelepciune pentru mulţi este ceia ce leagă trecând peste orice barieră. Aşadar sunt prietenii pe baza asemănării între ei, nu pe bază de iubire interumană ci pe bază de dragoste comună pentru înţelepciune.

La aceste două însă dacă iubirea nu este resimţită prietenia nu îşi face simţită prezenţa.

La fel de uşor cum te poţi împrietenii cu cineva tot la fel de uşor sau poate mai uşor îşi poate face apariţia inversul. Dintr’un motiv extrem de simplu se poate ajunge la invidie şi dezbinare. Ajungem la un nivel ridicat când realizăm cât suntem de aproape unul de celălalt, dar deodată descoperim ceva între şi astfel se creează o prăpastie enormă.

Observăm că parcă ideal sau mai aproape de ideal ar fi ca prietenii să fie diferiţi unul de altul în unele privinţe. Cei la fel ajung să nu se mai deosebească unul de celălalt şi să nu mai poată face o diferenţiere.

În text, Socrate în dialogul său cu respectivii tineri pune accent pe existenţa binelui în orice relaţie. Binele este izvorul prieteniei. Nici unui prieten nu’i dorim răul. Aceasta doar dacă nu este o prietenie falsă, însă aceasta nu o putem numi prietenie. Astfel ceea ce nu este folositor, de regulă nu ne este prieten. Daca acceptăm, iarăşi este o falsă prietenie, o antiprietenie.

Înţelegem că orice natură comună ne este prieten. Dacă găsim ceva asemănător din noi în altă persoană ne este prieten sau încercăm sa ni’l facem. Începem să’l iubim, îl dorim, simţim o pasiune pentru el şi inima noastra este neliniştită până nu’l simţim aproape. Devine apropiatul nostru deoarece ne aseamănă sau poate din pricina asemănării?

Apropiere înseamnă bine. Aşadar ajungem din nou la natura care dacă e comună ne apropie spre prietenie. Nu trebuie să o lipsim de iubire şi de idealuri comune.

Prietenia

Prietenia se poate defini ca una din cele mai importante valori ale sufletului nostru,incarcata de noblete si daruire pentru ceilalti aceasta idee, insasi prin existenta ei dar si prin curajul nostru de o cauta capata o aura ce ne innobileaza sufletul.

In opinia lui Kant prietenia are un rol foarte important,aceasta devine poate cel mai mare judecator al persoanei de care ne leaga prietenia . Considerand ca tine de datoria unui prieten sa ne atentioneze atunci cand gresim Kant subliniaza totusi si modu in care spunem un adevar unui prieten pentru ca de multe ori putem rani persoana de langa noi prin cuvintele noastre desi  vrem sa-i facem un bine sfarsim prin a-l indeparta. Totodata Kant sustine temeiul ratiunii in pofida sentimentului ca baza a prietenii pentru ca oamenii sunt constienti de importanta dar mai ales de folosul unei prietenii in viata lor,cine nu si-ar dori mereu un umar pe care sa planga,un sprijin atunci cand ii e greu,cineva pe care sa-l alimentam cu nevoile si dorintele noastre si care ne face parca mai usor de traversat fiecare etapa din viata ?

A avea un prieten inseamna sa poti sa te dezvalui tu,asa cum numai tu te stii in fata unui om ce nu-ti datoreaza nimic dar care are mereu usa inimii sale deschisa pentru tine.

Un prieten adevarat insa nu este acela care se ascunde in spatele unor masti,care iti ocolesti adevaru,care crezand ca te protejeaza te incurajeaza sa gresesti in continuare doar pentru ca descurajandu-te ar putea pierde respectul si prietenia ta. Acesti prieteni sunt doar prezente efemere in viata noastra,ei dispar atunci cand ai cea mai mare nevoie de ei.In general acest tip de prietenie se bazeaza pe interes si utilitate,desi prietenia presupune a-i dori binele celuilalt si fericirea prieteniile false isi au temeiul in avantajele pe care fiecare dintre cei doi le pote dobandi de pe urma acestei prietenii.

Un prieten adevarat este omul pe care te poti baza,omul care te incurajeaza spre fapte marete,care-ti opreste avantul prin cuvinte dulci inimii ca sa nu gresesti,care-ti planteaza in suflet bunatate prin cuvintele lui,care e in stare sa riste chiar prietenia ce va leaga pentru a te ajuta. Niciodata un prieten adevarat nu te va trada,umili sau lasa in urma,nu,ei vor sti intotdeauna ce te doare fara sa le vorbesti,cand esti fericit chair daca nu zambesti,ei sunt oamenii care pot vedea dincolo de aparentele pe care le afisezi zilnic.In opinia mea cea mai mare calitate a unui prieten este modul in care te asculta,de multe ori in viata avem nevoie doar sa fim ascultati ,sa ne spunem problemele pentru care cel mai adesea tot noi gasim solutii.Acesti prieteni sunt cei care merita sa fie cautati,pentru care merita sa lupti ca sa-i ai ,pentru ca,asa cum spunea si Aristotel prietenia este un bine indispensabil vietii.

In concluzie prietenia este o arta,o arta care are nevoie de timp pentru a se desavarsi presupunand doua suflete ,asociate prin afinitatile pe care le au, intre care se stabileste un echilibru al daruirii si al primirii.

PRIETENIE

…Prietenia – Relaţia dintre două sau mai multe persoane, bazată pe reciproc respect, încredere, sinceritate…

O sinceritate atât de pură, încât nimic nu te împiedică întru a-ţi exprima, de la cele mai profunde şi fireşti sentimente, până la cele mai neînsemnate nimicuri.Dupa care, nu vom ramane cu propriul Ego zgâriat de lama ascutită a cuţitului numit – Sinceritate!

O încredere profundă, de cele mai multe ori, cu rădăcini adânci, hrănite de timp şi de multitudinea situaţiilor pe care le-aţi depăşit împreună…Deci, cel mai de însemnătate aspect al unei prietenii este ca ea să reziste testului timpului. Şi aici, în viziunea mea, mai mare miciună decât faptul că “prietenul la nevoie se cunoaşte” nu există ! Consider că primul şi cel mai important test pe care îl poate trece o prietenie e situaţia când eşti fericit. Doar cel ce ţi-e prieten, în ciuda oricărui alt mit, va putea să se bucure pentru tine !

Cât despre respect, acesta se vede a fi , nici mai mult, nici mai puţin, decât nemărginit şi necondiţionat !

Aceastra e PRIETENIA !

Atunci când prizonier al propriilor temeri, te vezi prins în propria pânză de păianjen – Doar cel ce ţi-e prieten va găsi soluţia în locul tău!

Atunci când, asemeni unui peşte pe uscat, te zbaţi în agonia unui visator căruia i s-au tăiat aripile – Doar cel ce ţi-e prieten va putea sa ridice ancora si te va lăsa cu inima deschiă să înnoţi în larg!

Atunci când te scalzi în euforia unui neadevăr dulce, doar un prieten va strânge tot curajul între degetele unei singure mâini, iar cu alta mângâindu-te sfiit pe umăr, va găsi cuvintele potrivite pentru a te trezi la realitate într-un mod cât mai puţin dureros!

Apropiere înseamnă încredere. Încrederea înseamnă sinceritate. Sinceritatea înseamnă respect şi doar toate în ansamblu – înseamnă PRIETENIE ADEVĂRATĂ !

Apropo, oare de ce mai există termenul de “prietenie adevărată” , când defapt – dacă nu e “adevărată”, atunci deja nu e prietenie ?!

Cel mai bun prieten

Nu pot sa-mi imaginez viata fara prieteni. Ei sunt una dintre cele mai importante aspecte ale vietii. Avem nevoie de ei ca sa le impartasim atat bucuriile cat si supararile noastre. Este bine sa stim lucrul acesta si sa invatam din timp sa ii apreciem si sa-i tinem aproape de noi.

Pentru mine, prietenul meu cel mai bun inseamna foarte mult. De fiecare data cand am avut nevoie de el mi-a fost alaturi. El este o persoana sincera care nu ar putea sa ma minta niciodata indiferent de situatie. Mi-a dovedit de nenumarate ori ca nu este un prieten fals si a reusit sa-mi castige toata increderea. Am invatat sa ne distram, sa invatam unul de la celalalt, sa ne plangem unul altuia atunci cand ne este greu si cel mai important lucru sa ne respectam.

De cand suntem prieteni am inteles ca fara respect si fara ingaduinta nu poti avea un prieten adevarat. Imi doresc foarte mult ca prietenia noastra sa dureze o viata.    

Prietenia

Prietenia….. este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care oamenii le detin. Ea poate sa existe intre o fata si un baiat, intre colegi, intre oameni de varste diferite etc. Insa , prietenia trebuie sa fie adevarata adica neconditionata si sa vina din suflet.
Acum foarte multi ani am avut o prietena pe care o consideram ca fiind o sora mai mult decat o prietena. Ne cunosteam de la gradinita si am stat impreuna pana la terminarea scolii. Dar , din pacate…. m-am inselat amarnic in privinta ei. Cand eram la scoala ea era foarte timida si cuminte, dar , o data cu plecarea la facultate a intervenit schimbarea. S-a schimbat in rau mai mult. Devenise egoista, foarte increzuta si plina de ea si ii placea ca toata lumea sa-i stea la picioare. Ne intalneam ocazional la discoteca si vorbeam. Toata lumea imi spunea ca s-a schimbat ca ma ,, invarte,, pe deget dar eu n-am vrut sa cred pe nimeni. Am vrut sa ma conving singura ca e sau nu asa. Am fost naiva… Asa era… Intr-o seara si -a aratat adevarata fata pe care nu vroiam s- o vad si de care imi spunea toata lumea. M-a pus intr-o situatie foarte jenanta fata de ceilalti din cauza unui baiat- care era mult mai mic decat noi- cu care se,, juca ,, de multa vreme. N-am mai vrut sa mai stiu de ea. Din acea seara n-am mai vorbit cu ea pana in prezent.

„Dorul e un organ de cunoaştere” Lucian Blaga

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea. In dor e prezentă intr-un fel propriu şi intr-un gând foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite, dar şi de persoanele dragi pe care nu le poţi uita nici măcar pentru o clipă, deoarece ele se află in inima ta oriunde ai fi. Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta.

In dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubeşte. Este cu inţelegera adâncă in acela, dar in acelaşi timp, in dor omul se cunoaşte pe sine insuşi. Astfel, dorul nu este doar un sentiment, o trăire, o durere sau o simplă melancolie. Dorul este acela ce ne permite să cunoaştem o vastă gamă de simţiri, el pur şi simplu este, nefiind chemat sau aşteptat de nimeni, există sub pielea fiecăruia dintre noi.

Dorul doare. Işi încleştează degetele adânc in carnea-mi crudă şi sfâşie fără milă, lăsând cicatrici pe care nici măcar timpul nu le va vindeca.

Dorul visează. Işi imaginează neimaginabilul şi nerealizabilul. Îi place noaptea şi ar vrea să nu mai fie nevoie să se mai trezească.

Dorul plânge. Fără lacrimi. In tăcere.

Dorul trăieşte, in rutina zilnică şi aparent nepăsător

Dorul zâmbeşte uneori.

Dorul speră. La ce oare? La ce speră? Nici el nu ştie.

Intr-adevăr, dorul e un organ de cunoaştere a propriei fiinţe. Dorul te descoperă pe tine insuţi.

Dorul e mereu in depărtări, mereu caută sufletele sensibile… Şi atunci când eşti singru, doorul iţi ţine de urât, iţi aduce aminte de momentele incare se numără pină la doi, adică cele mai plăcute momente, momente de neuitat.

Dorul mai descoperă şi taina negrăită a persoanei dorite. Dorul e o tensiune a fiinţei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potenţată faţă de forţa atractivă a altei persoane, faţă de căldura ei care te scoate din atmosfera de gheaţă a singurătăţii, in dor te descoperi fără să te realizezi. In el aştepţi prezenţa persoanei dorite ca să te realizezi.

Dorul te cheamă lângă fiinţa iubită. Prin dor trăieşti necesitatea ca comuniunea de mai inainte să se actualizeze din nou, in mod deplin, prin prezenţa persoanei dorite lângă tine şi nu numai de la distanţă, ca o dovadă sau ca un semn văzut al iubirii ei.

\"Suflet, dor, melancolie...\"

Un dor cumplit ce vine din adincuri, prin bezna inceata a amintirilor mele, par covirsita de un suflet prea linistit si seducator.O, melancolia purtatoare de dispozitie, esti foarte binevenita in armonia sufletului meu, un mic suflet de artist.Melancolic vocea suna coplesita de un soare stralucitor si frumos, dar care ascunde in urma sa multa faradelege si snobism.Ma nelinisteste nostalgia, o parte cam jalnika a vietii mele.Mie dor, mie dor de-o zi ku soare, plina de kuloare, voce si armonie.Dar viata e ca un suflet, un suflet vast, nostalgic dealtfel.Cit de minunat este cind totul se soldeaza cu bine, totul devine mult mai rumos decit ar trebui sa fie.Dar uneori nostalgia sufletului e prea mare.E jalnic sa vezi pe cineva suferind, a carui suflet e plin de nostalgie, catre partea mai buna a vietii sale...
Sufletul, egalat cu nostalgia, ceea ce ar insemna dorul, continua cu o viata, inceputa de la un nimic si sfirsita cu multe vechi si noi, sub soare.Dorul poate fi asociat cu o melodie extraordinara, muzica sufletului si intregii mele vieti.Cu fiecare repetitie a melodiei in tacere, se scrie cite o fila din pagina melancolica a vietii.Se infiripa sensul adevarat pe care toti il cautam de foarte mult timp.Melancolic dorul suna, mai incet tot mai incet, iar melodia vietii devine prietena cea mai buna care ne induioseaza inimile cu acordurile sale.Dorul, dragostea suprema, lovesc ca un val melodios catargul vietii, al nostru, al oamenilor cu suflet, care fara de prihana, inteleg rostul fiecarui lucru minuscul de pe lume.Dar atunci cind melodia se opreste, nici un vers nu mai are farmec, ramine loc doar pentru asteptare, o presimtire brusca cuprinsa in suflet care dainuie timpul.
...Se prabuseste speranta, exista viata, se schimba melodia, dar sensul dorului dainuie in persoana fiecaruia din noi...

Dorul – calea descoperirii sinelui

Simfonia dintre trup şi suflet acordează un instrument al minţii numit dor. Dor – cântec şi zbor în acordurile inimii. Dor – o liniştită doină ce se trezeşte străină într-un suflet de om şi cântă. Cântă în trecut, cântă în prezent, aduce sufletului culoare şi negru sau se aşează pe gânduri sfinte şi tace. Şi când se trezeşte colindă toate amintirile şi iar cântă, scoală toată fiinţa şi o rătăceşte în tristeţe, descoperă lumea dincolo de şoaptele dorului.

O întreagă muzică răsună în tot corpul, o întreagă năvală de ritmuri răsuflă prin trup, sufletul pluteşte în doine de dor, atinge lumea de închipuiri şi amintiri a minţii înstrăinată în frumos şi frumuseţe. Deşi sufletul e plin de durerea unui dor apăsător, îl încălzeşte un val fierbinte de bucurie stinsă-n lumina muzicii şi plânge că starea de dor îl bucură şi îl amărăşte.

E o stare ce nu se poate traduce, căci e simţită numai cu sufletul şi nu cu mintea. E o stare ce descoperă toată viaţa, toate trăirile, redescoperă pustiul, iluziile şi toate speranţele, ca în final să se aprindă dorul, tot dorul de începuturi. Căci nu se pot înţelege sentimentele inspirate de dor, nu poţi şti niciodată că vine dorul, căci el te fură şi nu te cheamă. Oricât ai vrea să afli unde este calea care duce la dor nu o găseşti, fiindcă dorul e un vis, dorul e o himeră zburătoare în al minţii cer şi te orbeşte cu lumina lui, îşi acoperă auzul cu muzica doinei, te lipseşte de simţuri.

Dacă ajungi în lumea unde îţi străbate doar el firea, eşti legat de o dorinţă ce fâlfâie clară în întunericul ochilor orbi. Vrei să ştii ce mână fină ţi-a luat văzul când nici nu ai simţit, ce muzică fină te-a asurzit când nici nu ai ascultat-o, de ce nu simţi decât durerea dorului în suflet?

(Adelina FULGA, clasa a VII-a, Şcoala „Mihai Sadoveanu” Dumbrăviţa)

Mama - taian sufletului

Mama, cea mai dulce fiinta din lume.Ea este un izvor cu apa cristalina ce-ti potoleste setea

Atunci cind esti insetat.Ea intuchipeaza dragostea,sinceritatea,credinta,puritatea.

Mama un izvor datator de viata,deci ea daca ne da viata ea se simte responsabila de asigurarea

vietii noastre,ea ne protejeaza,ne indruma pe calea cea mai dreapta a vietii,ea ne cheama spre

credinta,spre o dragoste pura ,spre a fi iertatori,intelegatori si buni prieteni in viata cu tot ceea c

ear veni de la Dumnezeu.Inima mamei bate accelerat, pentru orisice clipa traita a vietii copilului

ei.Ea stie sa imparta dragostea egala pentru copii ei si pastreaza in adincul sufletului taine de

negasit pentru iertarea si iubire..Inima mamei este un abis in adincul careia se afla pururea o

iertare.Oricit nu am gresi in fata finite divine cum este mama,cu toate ca poate ne cearta in

adincul sufletului ei demult ne-a iertat. Cum nu ne putem satura de frumusetea stelelor asa nu ne

putem satura nici de dragostea  ei.Ea este cea mai luminoasa stea de pe cer,ce nu lumineaza calea

intunecata a acestei lumi.Fiind ca bunatatea si credinta mamei ajunge pana la ceruri.Doar ea ,

mama ,cu a ei credinta ne indruma pe calea cea dreapta ,sfatuindune sa ne incredintam soarta in

mana Domnului si el ne va sprijini.Deoarece dragostea,loialitate,inchinaciunea fata de

Dumnezeu ne va arata calea cea dreapta.

Unei singure finite din viata ii putem datora tot ce e mai bun.Mama este o carte sfanata ce sta

mereu la indemana copiilor,daca ii putem citi continutul si printer rinduri,vom putea patrunde in

taina sufletului ei.Aceasta este cheia ce ne poate da un prilej de a deschide usile sufletului ei.

Iar noi copii invaluiti fiind  de dragostea neasemuita a mamei,ii presuram cararea cu flori de

trandafiri si busuiok in semn de respect.Doar atunci putem  sa ne simtim personae implinite

urmind sfaturile parintilor. Orisice success al nostrum este o zi cu soare a mamei.Implinirea

noastra e si implinirea ei.Caci doar un pamant roditor ,fertil poate da roade manoase.

Noi copiii fiind asemuiti cu niste flori sadite ,mama a avut grija sa ne dea toata ingrijirea

necesara .Pamintul fertil a fost dragostea ,bunatatea , intelepciunea.Ce nea servit drept hrana .Iar

lumina a fost lucirea ochilor ei intelepciunea si sfintenia.Iar apa a fost ploita cu picaturile de

lacrime curate,de bucurie,dragoste ce le-a varsat mama pentru noi.

Ma-nchin in fata ta maicuta

Pentru puterea ce o ai

I-ti sarutam a ta gurita

Ce mult ne alintai

Si i-ti sarut mainele tale

Trudite si blajine

Ce capul tu mil mangaiai

Si ma-nvatai de bine

Cind sfaturi i-mi dadeai

Ma-nchin in fata chipului frumos

Trecut prin ani si prin nevoi

Cind tu stateai la capatii

Si visul mil vegheai

Ma-nchin de nopti neadormite

De grija ta ce mi-o purtai

Vei fi mereu la mine-n vise

O zina buna peste ani

O mama mea,frumoasa esti

Ca ingerii ce vin din rai

Lumina-ti chipuli ce-o ai

Ne lasa fara grai

Ma-nchin in fata ta

Pentru iubirea ce o ai

Pentru iubirea nesecata

Ce zilnic tu ne-o dai

Te-ai daruit cu suflet

Cu fiinta pentru noi

Ca noi sa fim in viata

Copii cei mai buni

Iti presuram carare

Cu flori de trandafir

Pentru a ta iubire

Ce vesnic tu mi-o inchini

Trimitem peste chipu-ti frumos si luminos

Caldura sufleteasca

De la copii-ti toti..

Sa ne traiti maicute

Sa fiti nemuritoare

Caci doar cu voi pamintul

Nicicind  nu o sa piara!!

Mama, cea mai draga fiinta de pe pamant!

Mama, acest cuvant magic si frumos cu putere fermecata, reprezinta fiinta cea mai iubita si indragita de mine de pe pamant.Daca cineva mi-ar spune sa-mi descriu mama, as spune ca: ,, Mama mea este o fiinta gingasa si frumoasa. Parul sau este lung si ondulat ca valurile marii, iar ochii ei mari sunt ca doua diamante pline de caldura, blandete si intelepciune. Niciun trandafir nu o poate intrece in frumusete si niciun ghiocel in delicatete. Mainile sale sunt agere si catifelate. Glasul sau melodios imi strabate inima si mi-o umple de bucurie si fericire, iar privirea sa este blanda si luminoasa. Sufletul sau este plin de bunatate si intelegere.

As putea spune ca mama este un inger trimis din cer pentru a ma ajuta sa trec mai usor peste greutatile vietii, fiindu-mi alaturi atunci cand am nevoie de sprijin.

Ii promit ca atunci cand voi deveni o persoana adulta, iar ea va imbatrani, o voi rasplati pentru tot ce a facut si face pentru mine.

O voi iubi, o voi asculta, o voi respecta mereu si ii doresc multa sanatate, fericire, pace sufleteasca, liniste, viata lunga si tot ce exista mai bun pe lume!

La multi ani, mami!

MAMA...

Amintirile sunt acele clipe ce ramân nesterse în memoria cuiva, care au impresionat spiritul unui om. Pastram în amintire chipul omului drag. Pentru unii acest chip este al mamei care s-a aplecat spre fiinta ta din prima clipa a vietii si pâna ai plecat departe în lume. Pastrez în suflet chipul mamei vazut într-o fotografie, mult mai târziu, când eram destul de mare pentru a putea citi. Toti cei care îmi vorbeau despre mama mea spuneau ca era o femeie frumoasa, dar care s-a stins foarte repede rapusa de o boala pentru care înca nu se descoperise medicamentul, tuberculoza. Eu nu i-am pastrat chipul real în memorie, dar în sufletul meu este mai frumoasa decât în fotografie. Am pastrat-o în suflet oriunde si oricând, pastrându-i o amintire greu de descris în cuvinte.
Dorinta mamei a fost sa ajung profesor, dar viata nu m-a dus pe acel drum. Am ajuns maistru, profesând aceasta meserie 21 ani, acesta ar fi echivalentul unui profesor, caci si maistrul este un fel de pedagog, dar cu alte mijloace. Am fost întotdeauna aproape de oameni, respectându-i. Mi-am respectat si colegii de munca, nu am facut nici un fel de diferentieri între muncitor si maistru. Astfel am considerat ca visul mamei a fost îndeplinit, facând din meseria mea una didactica, asa cum si-ar fi dorit ea. Numai cei care n-au avut în viata lor o mama lânga e, pot spune ce mult înseamna mama si cât de mult le-a lipsit în decursul vietii. Dragii mei cititori, cei care mai aveti mame respectati-le. Veti dovedi prin asta înaltul simt al umanitatii. Mai multe nu va pot spune. 

Mama mea

Fiecare om are in viata sa o persoana a carui importanta si valoare este absolut incontestabila si de neuitat.Tezaurul vietii omenesti este acea persoana care iti da viata...care te ajuta sa faci primii pasi ai vietii...care te ajuta sa spui primele cuvinte...da MAMA...acea fiinta tandra,mereu cu o vorba calda-n glas si care niciodata nu iti gandeste raul.
Toti cei care inca mai au alaturi tezaurul acesta..numit simplu MAMA,ar trebui sa il pretuiasca enorm pentru ca si atunci cand anii vor veni pas cu pas spre poarta sufletului valoros,acesta sa nu simta pecetea pusa de ani ci sa ramana acelasi suflet tanar,chiar daca chipul ii va fi putin mai trecut prin gropile vietii!!!
Mama,langa tine cu trupul sau mama langa tine asemeni unui inger pazitor,vegheaza asupra fiecaruia..ii transmite dragostea,si-ncetisor mai sopteste sa nu uite "sa fi un om bun"
Mamei mele nu pot decat sa ii multumesc ca exista langa mine...si ca ma sustine sore a depasi obstacolele grele ale vietii..si ii ii multumesc ca DA EXISTA si DATORITA ei exist eu...

Mama mea, descriere portret fizic şi moral

Mama mea are 35 de ani şi este o femeie foarte frumoasă. Este scundă, are ochi căprui şi pătrunzători, iar părul lung şi castaniu, îl are mereu aranjat şi pieptănat. Ochii ei sunt meru blânzi şi mă privesc întotdeauna cu dragoste, duioşie şi căldură. De multe ori cu o simplă privire reuşeşte să mă calmeze sau să mă încurajeze. 

Mama este o persoană harnică şi nu se plânge niciodată, indiferent ce are de făcut. În fiecare dimineaţă când mă scol dimineaţa, pe ea o văd în bucătărie pregătindu-mi micul dejun. Apoi mă duce la şcoală, iar de acolo merge la serviciu. Indiferent dacă este acasă sau la serviciu, mama mea este o persoană energică şi foarte entuziastă în tot ceea ce face.

Când sunt bolnavă, cine mă poate îngriji cu atâta bunătate ca mama! Şi eu pentru toate acestea o iubesc mai mult decât orice fiinţă din lume. Şi oricât voi face pentru ea nu va fi deajuns. În câtvea cuvinte, mesajul meu pentru mama mea este acesta: "Mamă, tu eşti cea mai bună dintre mamele din lume. Aş vrea să cresc mare ca să poţi să fii mândră de mine, aşa cum sunt şi eu de tine" .

Mama

Mama pentru mine si cred ca pentru toti copii lumii este cea mai draga fiinta deoarece de mica fiind m-a ajutat sa fac primii pasi sa imi rostesc numele, sa mananc, m-a ajutat spunandu-mi ca trebuie sa ma mai descurc si singura in unele cazuri, pentru ca ea nu va fi tot timpul alaturi de mine.
Eu fiind mica o vad pe mama, de aici de jos de la inaltimea mea, mare, ca statura dar comparand-o cu femei,de la distanta mi-am dat seama ca statura ei este medie.
Uitandu-ma la lumina soarelui  care cadea pe chipul mamaei mele am zarit doi ochisori caprui cu privirea calda, si induiosatoare,un par castaniu ca ciocolata si un zambet dulce.
Hainele viu colorate ii acopera corpul facand-o vesela.
Graiul ei dulce ma alina de fiecare data cand sunt obosita sau trista.
Mersul ei drept si incet ma face sa imi explic felul ei de a fi:energica si atenta la detalii.
Mama mea este blanda,ma intelege, si ma ajuta sa inteleg unele lucruri.Cand fac unele pozne se supara si tipa un pic, dar e si normal acest lucru deoarece eu am gresit, si nu pot sa o acuz, ca a tipat pur si simplu la mine.
Nu pot sa scriu o anumita intamplare din viata mea cand mama a fost buna cu mine,deoarece atunci cand eu fac pozne e buna cu mine,dar sunt si unele exceptii: de exemplu, atunci cand eram mica mama m-a lasat sa fac un lucru pe care mi-l doream foarte mult atunci:sa mananc pentru prima data singura.
Mamei mele ii datorez tot respectul,dragostea si ascultarea mea!

Mama, femeia cea mai dragă

Mama, femeia cea mai dragă

Eu, am ştiut cum arată mama incă dinainte să mă nască. Sufletul meu era în ceruri şi se plimba printr-o galerie cu portrete de mame. Când am ajuns în dreptul portretului mamei mele am ştiut clar că acela este deoarece pot fi decât copilul ei şi al nimeni altcuiva, acea senzaţie de siguranţă pe care mi-o transmitea acel portret era asemănător cu siguranţa pe care ne-o oferă mama şi tocmai de aceea m-am simţit legată de el.

Femeia care este cea mai importantă în viaţa mea este mama pe care aş vrea să o descriu aşa cum este şi cum o percep eu dar mi-e puţin greu să scriu portretul, pentru că îl am în suflet. Acesta e ca o pânză aurie învaluită în jurul inimii mele, care îmi dă putere şi înţelepciune şi mă înveseleşte când sunt tristă, dar voi incerca,să îl descriu.

Mama are ochii căprui ce îmi aduc aminte de felul cum mă  privea atunci când eram bolnavă; este de înălţime medie, culoarea părului este brunet iar legat de aceasta este amintirea când mă jucam prin părul ei şi îi spuneam ca aşa o să îl am şi eu când va creşte; mâinile sunt mici cu degetele scurte şi subţiri  ce îmi aduc acum în faţă imaginea când mă învăţa să fac litere, cifre si atunci când îmi împletea părul. Forma feţei este rotundă cu buze subţiri, nas mic şi ochii mari ce aminteşte de sentimentul de linişte şi fericire pe care îl trezea în mine atunci când mă săruta cald şi îmi spunea noapte bună. Modul său de îmbrăcăminte este unul simplu şi confortabil iar atunci când eram mică îi îmbrăcam hainele şi mă încalţam cu pantofii ei si când mă privea îmi zâmbea spunându-mi că îi semăn ei, felul de a se mişca repede dar şi încet îmi amintesc de perioada când mă ducea la şcoală, ţinându-măde mâna pentru a nu mă lua nimeni de lângă ea.

Ceea ce adoră la  copii ei este faptul că toti suntem cuminţi, silitori şi o ajutăm când are nevoie de sprijinul nostru şi mai ales că o iubim din toată inima.

 Este o persoană sensibilă, drăgastoasa care spune direct când i se pare ceva ne la locul lui aceasta amintindu-mi de o intâmplare ce a avut loc acolo unde lucrează iscându-se un conflict intre ea şi o colegă de servici spunându-i cu adevărat ce simte, asta dând dovadă de o fire puternică. Este o fire descurcăreaţă iar atunci când este pusă in situaţii dificile face faţă cu brio, mama are un caracter perseverent, iar din aceasta deducem lucrul care l-a făcut când era la şcoală, profesorului ei de matematică ce a însarcinato să ajute o colegă la exerciţiile neîntelese la clasa aceasta, făcându-mă şi pe mine să vreau ceva mai mult de la mine pentru a nu-mi dezamăgi mama.

Când este minţită de cineva are intotdeauna puterea de a ierta  lucrul pentru care o admir. Ea este plina de energie consumând-o prin a face treburile gospodăreşti, facând cumparături şi de aceea îmi doresc să fiu şi eu o mamă ca ea. Atunci când este obosită se odihneşte, se relaxează citind o carte sau ascultând muzică impreună cu mine şi când o văd tristă mă întristez şi eu dorindu-mi să îi pot lua supărarea cu o baghetă magică şi facând o vrajă să duc departe supărarea ce o cuprinde.

Cu familia dar şi cu cei din  jur se poartă frumos, este comunicativă şi are foarte mulţi prieteni, adoră să stea de vorbă si să inţealeagă problemele fiecăruia. Pasiunea mamei mele este tricotajul şi gătitul. In timp ce tricota, eu făcându-mi liniştită temele imi plăcea să cer părerea mamei pentru a-mi explica diferitele lucruri neînţelese făcându-mă neatentă la ce încerca să îmi explice ci doar la modul cum mă privea şi cum mă făcea să înţeleg. Când îi cere ajutorul altcineva răspunde la apelul acelei persoane, chiar dacă mai are ceva de făcut nu se lasă până nu duce la bun sfârşit acest lucru.

Ea mi-a dăruit viată m-a alintat la sânul ei şi ma învătat a vorbi. Întotdeauna are câte un cuvânt şi un sfat de încurajare pentru mine, chiar şi atunci când este dezamăgită de către ceilalţi. După o vorbă bună şi o mângâiere din partea ei toată supărarea şi durerea dispare de parcă nici nu aş fi simţit-o.

Iubirea ei este nepreţuită, este ca un tablou ce merită să fie pus în ramă şi expus publicului, toată lumea fiind fermecată de frumuseţea acestuia. Dacă aş putea să o pot desena pe mama în floarea gingaşă a trandafirilor să-i pot mirosi, să simt mereu căldura ei aparte. Alături de mama bolta vieţii mele e mereu linistită si senină fără urmă de nori.

Mama este o floare sfântă care îmi este îngrijitor, dar mai presus de toate îmi este şi prietenă. Este ca o carte de poveşti ce îmi dezvăluie ce este bine si ce este rău, ce este drept şi nedrept, frumos sau urât, ce lucruri sunt cinstite şi care nu sunt, modul cum să treci prin această lume cu “capul sus”. Chipl ei cel blând şi surâzător îmi este cusut cu fir de aur în inimă ce-l port in suflet mereu, iar ori de câte ori îmi este greu, face ca totul să devină mult mai uşor  şi mai plăcut. Este lumina  vieţii mele ce nu se stinge niciodată ce străluceşte in mine ca steaua de pe cer, ea este leagănul de poveşti ce mi-a mângaiat copilăria şi a făcut ca orice zi petrecută alături de ea să fie o zi de basm. Este luceafărul ce apare in noaptea misterioasă reuşind să dezvăluie totul cu lumina lui.

Când mama îmi este alături mă simt mult mai bine, mă strânge la pieptului ei şi ascult cum îi bate inima aşa de tare de parcă sta să iasă din piept. Mă iubeşte aşa de mult incât dragostea ce mi-o poartă mă ajută să trec peste orice. Aş vrea să ramână lânga mine, să îmi zâmbească cu ochii mari si limpezi, să ştie să mă alinte, să mă ajute când am nevoie de ea.

Numai mama face ca totul să mi se pară uşor, ea are întotdeauna cea mai bună soluţie la problemele mele, numai ea ştie să îmi aline suferinţa sau să mă incurajeze pentru a capăta incredere in mine,este singura care mă poate face să mă simt cea mai importantă persoană din viaţa ei.

Eu la rândul meu o iubesc şi o preţuiesc,dragostea pentru ea o pot asemăna cu un trandafir roşu, proaspăt aflat in zorii dimineţii cu bobiţe de rouă deasupra şi deasemenea aceasta este puternică precum o stâncă ce nu poate fi mişcată de nimeni niciodată.             

În încheiere îmi doresc ca fiecare copil fie e mai mare sau mai mic să nu uite niciodată că mama este cea mai de preţ comoară pe care o avem, este cea care ne călauzeşte paşii în viaţă, fiind singura femeie ce merită  să-i fie acordată importanţa cu adevărat necesară.