Melancolia sufletului meu

Un dor cumplit ce vine din adancuri  prin bezna inceata a amintirilor mele,par covarsite de un suflet prea linistit si seducator.o melancolie purtatoare de dispozitie,este foarte binevenita in armonia sufletului meu,un mic suflet de artist. melancolic vocea suna ,coplesit de un soare stralucitor si frumos dar care ascunde in urma sa multa faradelege si snobism.ma nelinisteste,o parte cam cu soare si plina de culoare,voce si armonie.dar viata e ca un suflet,un suflet vast nostalgic dealtfel.cat de minunat este cand totul e bine,totul  devine mult mai frumos,decat ar trebui sa fie,dar uneori nostalgia sufletului e prea mare.e trist sa vezi pe cineva suferind ,a carui suflet e plin de nostalgie,catre partea mai buna a vietii,...,sufletul egalat cu nostalgia ceea ce inseamna dorul,continua cu o viata inceputa de la un nimic  si sfarsita cu multe vechi si noi,sub soare.dorul poate fi asociat cu o melodie extraordinara,muzica sufletului si intregi mele vieti.cu fiecare repetitie a melodiei,in tacere se scrie cate o fila din pagina melancoliei a vietii.se infiripa sensul adevarat,pe care toti il cautam de foarte mult timp . melancolic dorul suna mai incet,tot mai incet ,iar melodia vietii,devine prietena cea mai buna  care ne induioseaza inimile cu acordurile sale.dorul,dragostea suprema lovesc ca un val primejdios catargul vietii,al nostru, al omenirii,care fara de prihana,inteleg rostul fiecarui lucru minuscul de pe  lume.dar atunci cand melodia se opreste,nici-un vers numai are farmec,ramane loc doar pentru asteptare ,o presimtire brusca cuprinsa in suflet care dainuie tot timpul.se prabuseste speranta,exista viata,se schimba melodia,dar sensul dorului,dainuie in persoana fiecaruia din noi.


De catre Dan Voinicelu

Suflet pustiit

Asta sint acum...un suflet pustiu....incep din ce mai mult sa alunec intr-un intuneric de nepatruns...nu mai vad viitorul,,trecutul e ... prea plin de fiere...prezentul..e nul....Ma simt pustiu si nu vad nimic...mintea si sufletul sint parca blocate...in acelasi cosmar din care nu mai reusesc sa vad o cale de iesire....prea multe ginduri intunecate imi strapung sufletul....am incercat din rasputeri sa resping ura pe care o vad ...zi de zi..ura indiferenta...nesimtirea si ..prostia...Am incercat orice....insa insa asa zisa "afacere" ce a inceput ce 13 ani in urma mi-a luat sau consumat toate resursele...M-ai rau este ca acum haosul pe care nu pot sa-l stapinesc...haosul dintre noi ...cei ce ar fi trebuit sa fim inima acestei familii...afecteaza tot mai mult copii...o vad...zi de zi .. in comportamentul lor si ma doare...ce mai e o durere in plus in sufletul meu.... 
  Am trait intr-o familie aproape perfecta cel putin atita cit stiu eu....stiu ca parinti mei au avut si ei probleme...dar au stiut sa treaca de ele ..sa le depaseasca...mostenirea ..sau cele sapte clase primare cum spunea cineva sint foarte importante si la mine au fost totul...(cu riscul sa ma laud)marturie fiind oamenii ce au avut ocazia sa ma cunoasca ...Cu toate aste nu am incercat sa impun modul meu de viata....as putea spune acum ca ma pot adapta la orice mod de viata....insa nu la unul in care fiecare doarme in camera lui ...la unul in care viata de cuplu se rezuma doar la fa-mi aia ca esti barbat ...am nrevoie de aia.... ....hmmm mai bine nu spun chiar tot.....Cind eram mai tanar vedeam altfel o viata de cuplu....cel putin credeam ...credeam in mai multe chestii dar acum...in ce sa cred...si culmea din cite imi dau seama foarte multe cupluri traiesc in felul asta....pt dumnezeu ...ma intreb pentru ce.....pentru ce se mai numeste relatie de cuplu....De ce ... am raspunsuri si la asta sint foarte multi factori stiu si daca i-as enumera aici probabil nu as termina postarea asta decit dimineata.....insa stiu doar un lucru ...multi dintre noi facem pasul spre viata de familie nestiind ce avem alaturi...In cazurile fericite depinzand de educatie relatia devine platonica ...fiecare cu treaba lui dar impreuna....in cele mai rele ....exemplul meu..unul se foloseste din plin si altul...rezolvarea....simpla pare...un divort dar atunci cind sint copii la mijloc ....dar atunci cind stii ca divortul va desparti mai mult decit pe el de ea ci si pe copii....Viata pare intodeauna sa fie complicata si sa nu vrea sa ofere o cale de scapare????....sau mi-se pare doar mie!!!!. Daca as putea sa fac acest lucru l-as face si maine...as lasa totul in urma si as pasi inainte...nu as mai sta pe loc ...chiar daca stiu ca in urma mea ramin doua suflete ce pur si simplu ma doare sa stiu ca ramin linga omul ce....insa nesiguranta zilei de azi nu poate fi temelie pentru maine....as pleca ..pentru ca daca inca mai exist ...este datorita lor...

    Nu vreau sa scap...nu mai vreau nimic decit ca in mine sa nu mai simt pustiul....sa nu mai fiu un suflet pustiu....insa nu stiu cum as putea face asta...nu stiu....dar maine e o noua zi....si poate..poate speranta sau cea ce numim speranta prin definitie nu e doar o minciuna sau basm ... poate....

Suflet pustiu.

În timp ce în fundal îmi cânta o melodie destul de tristă mi-am dat seama că sunt...pustie. Goală. Nu mai simt nimic. Şi vreau să simt şi lupt pentru asta şi visez la asta... şi nimic. Lucruri care îmi plăceau acum mă lasă indiferentă. Tot ce vreau e să primesc atenţie. Nu-mi dau seama de ce. Oricum n-o primesc. Şi daca o primesc, nu-mi ajută la nimic. Am ajuns la stadiul în care sunt atât de confuză încât nici nu ştiu ce vreau. Tot ceea ce simt în ultima perioadă e superficial. E ca şi cum trăiesc într-o bulă transparentă... şi văd totul, dar nu simt nimic. Doar când sunt eu cu mine îmi dau seama de lucruri... şi când ştiu ce vreau mi-e frică să aceept asta. De fapt, îmi neg să accept ce-mi doresc. E ca şi cum aş trăi ghidată de ceva... ceva care îmi impune cum să mă port. Şi m-am săturat să fiu o marionetă. Şi nu pot să scap de asta. Şi măcar o dată aş vrea să fiu în stare să fac ce vreau şi să spun ce cred. Şi măcar odată aş vrea să fie lângă mine un el căruia să-i spun toate astea, în loc să le scriu pe un blog unde nimănui nu-i pasă ce simt. Şi chiar de ştiu cine aş vrea să fie lângă mine, îmi spun că nu se va întâmpla niciodată şi trec peste. Mă consolez cu ce pot. Cuvintele nu fac prea multe, dar măcar pot aduce un zâmbet...oricât de mic. 

   Vântul continuă să bată printre frunzele semi-ruginite...şi eu continui să mă întreb ce-mi doresc... Poate într-o zi voi şti. Vă voi spune şi vouă dacă aflu...

   P.S.: „Eşti vântul care poartă gândul meu, eşti ploaia care-mi stinge inima” - eu n-am nici vânt, nici ploaie. Cum să pot trăi aşa?

Despre toleranţa între prieteni

Informaţie: Prin toleranţă se înţelege atitudinea de iertare faţă de cineva, indulgenţă sau îngăduinţă.

Astăzi la şcoală, colega mea Maria a spart ghiveciul cu flori din clasă. Era în pauză, ne jucam şi alergam prin clasă. La un moment dat, Maria a atins ghiveciul de pe pervaz. Floarea a căzut, iar pământul s-a împrăştiat pe podea. Chiar în acel moment doamna învăţătoare a intrat pe uşa clasei. Cum eu eram cel mai apropiat de ghiveciul spart, doamna a înţeles că eu am fost cel care a făcut isprava. M-a certat şi mi-a spus că trebuie să vorbesc cu părinţii mei, să le spun despre fapta mea din pauza mare.

În tot acest timp, Maria nu a spus nimic. S-a retras speriată în banca ei, iar eu am rămas singur să înfrunt cele întâmplate. În pauza următoare i-am spus Mariei că ar fi bine să recunoască că ea a fost cea care a spart ghiveciul. Mi-a răspuns că dacă va face acest lucru părinţii ei o vor certa. A început să plângă. Văzând că Maria nu doreşte să-şi recunoască fapta, m-am supărat pe ea şi nu am mai vorbit cu ea toată ziua.

Ajuns acasă, i-am povestit mamei despre ghiveciul spart. Nu am omis să-i spun că nu eu am fost cel care l-a spart. Mama m-a întrebat de ce nu i-am spus doamnei adevărul. Răspunsul meu a fost că Maria este cea mai bună prietenă a mea şi că m-am gândit că aş putea să-i fac rău dacă aş spune că ea a fost vinovată. În continuare i-am spus mamei că nu am vorbit toată ziua cu Maria şi că sunt supărat pe ea. Mama mi-a vorbit apoi despre toleranţa care trebuie să fie între cei mai buni prieteni. M-a făcut să înţeleg că trebuie să o iert pe Maria că nu şi-a recunoscut fapta.

A doua zi la şcoală, la prima oră, Maria a ieşit în faţa clasei şi a recunoscut că ea a spart ieri ghiveciul. A povestit cum s-a gândit toată ziua la mine şi la cum am fost certat pe nedrept. Şi-a cerut scuze în faţa tuturor. Doamna a laudat-o pentru curajul pe care l-a avut, iar mie mi-a spus că-i pare rău că am fost certat pe nedrept. Fără să stau pe gânduri i-am spus Mariei că nu mai sunt supărat pe ea şi că am iertat-o. Doar ea este cea mai bună prietenă, iar cu o prietenă nu poţi să nu fii tolerant!

Compunere - Oamenii iluştri modele şi exemple pentru copii

Fiecare copil are nevoie de exemple şi modele în viaţă. Din totdeauna oamenii au avut nevoie de astfel de modele şi exemple. La început acest rol era jucat de eroii de basm şi de legendă, din vremuri apuse, personaje pomenite în poveşti sau istorisiri. Odată cu trecerea timpului, aceşti eroi au fost înlocuiţi cu figuri reprezentative pentru lumea în care trăim - personaje ilustre ale timpurilor noastre. Fără aceste exemple copiii nu ar putea afla care sunt valorile societăţii în care trăim şi nu ar şti care sunt metodele şi căile de urmat pentru a atinge succesul sau recunoaşterea celorlalţi. Oamenii iluştri, prin biografiile care reflectă realizările lor, sunt exemple pozitive pentru fiecare copil, exemple fără de care copiii nu ar putea ajunge adulţi responsabili.

Un aspect negativ al biografiilor oamenilor iluştri este faptul că ar putea fi înţelese greşit. Fiecare personaj ilustru a avut drumul său în viaţă, un drum mai greu sau mai uşor, dar mereu diferit. Copiii ar putea înţelege că urmarea întocmai a paşilor pe care i-a făcut acea personalitate ilustră sunt suficienţi pentru a atinge succesul. Ori acest lucru este greşit. Educaţia, perseverenţa şi voinţa sunt paşii care trebuie urmaţi pentru a atinge succesul, nu simpla citire şi aplicare a lucrurilor întâlnite în biografiile oamenilor iluştri.

Compunere despre mine - autoportret, autodescriere

Numele meu este Vasile Ionescu şi am 12 ani. Sunt elev în clasa a 5-a B, la Şcoala Generală nr 110 din Bucureşti. Mai am o soră, pe care o cheamă Maria şi pe care o iubesc foarte mult.

Îmi place foarte mult la şcoală pentru că învăţ multe lucruri noi, dar şi pentru că mă întâlnesc cu colegii mei, care îmi sunt şi prieteni. Materiile mele preferate sunt matematica, sportul şi limba engleză. Profesorii mei preferaţi sunt: doamna de limba engleză şi profesroul de istorie, pentru că sunt persoane calme, care ne explică cu răbdare ori de câte ori nu înţelegem sau avem nelămuriri. De asemenea doamna dirigintă îmi place foarte mult, pentru că este apropiată de noi, astfel că noi o considerăm pe dânsa ca pe a doua noastră mamă.

Pe lângă materiile la care trebuie să înveţi, îmi place foarte mult şi sportul. Cred că atunci când voi fi mare voi merge la un liceu sportiv, iar apoi la o facultate sportivă. Dintre sporturi cel mai mult îmi place fotbalul. Aproape la fiecare oră de sport noi jucăm forbal, dar şi în unele zile după ce ies de la şcoală. Mi-ar face multă plăcere ca atunci când voi fi mare să ajung un jucător de fotbal celebru, aşa cum sunt fotbaliştii mei preferaţi: Gheorghe Hagi şi Adrian Mutu. Echipele de fotbal pe care le prefer sunt Steaua Bucureşti şi Universitatea Craiova.

În timpul liber îmi place să joc fotbal, aşa cum spuneam, dar mai am şi o serie de alte pasiuni. Printre aceste pasiuni se numără navigarea pe internet şi jocurile online, dar şi chatul pe internet cu colegii de şcoală sau prietenii mei. Atunci când vremea îmi permite, îmi place să fac drumeţii împreună cu părinţii, motiv pentru care părinţii mei mi-ai cumpărat un "mountain bike" cu 18 viteze de care sunt foarte mândru. Primăvara şi vara îmi place foarte mult să merg cu rolele în parc, iar dacă există puţin vânt să înalţ un zmeu.

Compunere - Despre familia mea

Familia mea este formată din patru membri: mama, tata, sora mea şi eu. Împreună formăm o familie fericită.

Mama mea este profesoară de limba germană la Liceul Mihai Viteazu din Bucureşti. Ei îi place foarte mult să lucreze cu copiii, iar copiii o îndrăgesc pentru că este o profesoară bună şi nu obişnuieşte să dea note mici. Acasă, mama mea se comportă cu mine şi cu sora mea la fel ca cu orice elev de-al ei, când vine vorba de şcoală. Ne verifică lecţiile şi ne pune să învăţăm, deoarece, spune ea, fără şcoală un om nu poate realiza nimic în viaţă. Ca părinte, mama este un om extraordinar de bun, nu mă ceartă, decât atunci când fac vreo năzbâtie ieşită din comun. Mama mea este şi o bună gospodină, mai ales pe parte de dulciuri. Face nişte prăjituri delicioase!

Tatăl meu este inginer la o firmă de construcţii. El munceşte foarte mult, de dimineaţa până seara, motiv pentru care nu ajunge devreme acasă. Cu el îmi petrec timpul mai ales la sfârşitul de săptămână. Atunci mergem împreună la pescuit, pe balta din apropierea oraşului, mergem pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei din localitate. Atunci când timpul îi permite facem şi excursii la munte, mai ales iarna, pentru a schia. Tatăl meu este un schior grozav! Mi-a insuflat şi mie dragostea pentru munte şi pasiunea de a schia.

Sora mea este mai mică decât mine şi elevă în clasa a II-a. Mie îmi revine de multe ori sarcina de a o ajuta la lecţii. Nu mă supăr pentru acest lucru şi ori de câte ori îmi cere ajutorul sunt alături de ea şi încerc să o ajut. Uneori mă gândesc ce bine ar fi fost dacă aş fi avut şi eu un frate mai mare care să fie alături de mine tot timpul.

Toţi cei patru membri ai familiei formăm o familie unită şi încercăm să ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Mai ales în weekenduri suntem de nedespărţit. În funcţie de sezon, mergem împreună în excursii la munte, la mare sau la ţară la bunici. Am fost chiar şi în străinătate. Cred că cea mai frumoasă excursie cu familia mea a fost în Franţa la Disneyland. A fost o excursie ca-n poveşti pe care eu nu o voi uita niciodată. 

Sunt foarte mândru de familia mea şi le doresc tuturor să aibă o astfel de familie.